vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTŞofer beat dat jos de la volan de poliţiştii de frontieră

Şofer beat dat jos de la volan de poliţiştii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoşani au depistat în trafic un bărbat care conducea un autoturism, deşi era într-o stare avansată de ebrietate. Aflaţi în misiune în noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii de frontieră botoşăneni au oprit în trafic pentru control, pe raza comunei Pomârla, un autoturism Opel condus de O.C., în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza județului Botoşani. Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au simţit un miros puternic de băutură venind dinspre cel de la volan. În plus, bărbatul vorbea incoerent, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliţiei Municipiului Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest, aparatul indicând o îmbinaţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Când a fost condus la Spitalul Municipal Dorohoi, bărbatul a refuzat recoltarea celei de a doua probe în vederea stabilirii alcoolemiei, dar s-a ales cu un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...