vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTZeci de botoşăneni au făcut astăzi mişcare la Cornişa (video)

Zeci de botoşăneni au făcut astăzi mişcare la Cornişa (video)

 

 

Astăzi au început probele la patinoarul acoperit şi cele două terenuri de sport dotate cu baloane presostatice de la Cornişa. Zeci de botoşăneni de toate vârstele au dorit să vadă ce condiţii oferă patinoarul, dar şi cele două terenuri de sport. La datorie s-au aflat angajaţi ai Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, administratorul Parcului Cornişa, dar şi poliţişti locali. Probele la cele două obiective vor fi făcute şi mâine şi duminică, în intervalul orar 16.00 – 20.00, urmând ca săptămâna viitoare să înceapă probele la zona de bazine acoperite. Aici vor fi chemate cadre de la ISU, sportivi şi funcţionari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă. Eugen Ţurcanu, directorul DSPSA, a declarat că se verifică toate instalaţiile de la aceste  obiective. „Observăm ce lucruri merg şi ce nu merg şi ce trebuie să mai reglăm, adaptate şi la condiţiile meteorologice care sunt extreme şi ne provoacă în plus pentru a face ca toate reglajele noastre să fie cât mai optimizate”, a precizat oficialul.

bdr
bty
bty
bty
bty
bty
Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...