spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTAnchete în cazul bebelușului mort (video)

Anchete în cazul bebelușului mort (video)

Organele de anchetă au început cercetări în cazul bebeluşului de trei săptămâni mort în grija mamei sale. Copilaşul era mai slab decât fusese externat din maternitate şi părea foarte neîngrijit, motiv pentru medici să ia în calcul şi o lipsă de cunoştinţe a mamei cu privire la creşterea şi hrănirea copilului. „Practic copilul nu a crescut deloc, din contră, a şi scăzut în greutate. Ar fi trebuit să aibă patru kilograme, dar el avea 2,500 de grame. Era hrănit doar cu lapte praf. Nu avea nici certificatul de naştere, nu era urmărit de un medic de familie”, a precizat medicul Cătălin Mihailiuc, din cadrul Centrului de Primir Urgenţe Pediatrie. Cazul a ajuns în atenţia poliţiei, care a demarat o anchetă. „În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar colegii mei efectuează verificări pentru a stabili toate împrejurările în care a avut loc acest eveniment”, a precizat inspectorul Maria Carp, purtător de cuvânt al IJP Botoşani. Faptul că mama nu prea avea grijă de copil au spusşi vecinii acesteia, care s-au oferit de câteva ori să o ajute, însă aceasta ar fi refuzat, părând tot timpul că este neatentă cu copilul. „Mai bine îl dădea la o mănăstire, sau îl lăsa la maternitate, dacă ştia că nu ar putea avea grijă de el”, a spus una din vecine. Cazul a intrat şi în atenţia reprezentanţilor de la Protecţia Copilului, care s-au sesizat după articolul apărut în Monitorul de Botoşani. „Instituţia noastră s-a autosesizat din mass media, colegii mei au demarat deja o anchetă. Se pare că în familie nu mai există alţi copii minori, deci nu se impun măsuri legate de acest aspect. Aşteptăm să se stabilească în mod cert de către Medicina Legală cauza morţii bebeluşului”, a precizat Alexandru Colbu, directorul DGASPC Botoşani.

 

 

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...