spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTInvitaţie la o lansare inedită!

Invitaţie la o lansare inedită!

Are doar 14 ani şi este elevă în clasa a VIII – a, iar vineri seară îşi lansează primul său roman. Este vorba despre Marieva A. Demetrescu, micuţa artistă botoşăneancă ale cărei rânduri au putut fi citite şi în „Cuvintele autoarei”, o carte lansată în februarie 2017.
Profesorul Gheroghe Median scria atunci despre prima apariţiei a elevei Şcolii Generale nr. 6 din Municipiul Botoşani că „este o carte în care, cu candoarea vârstei, dar şi cu o maturitate deasupra acesteia, tânăra autoare priveşte şi analizează lumea, intuieşte situaţii şi emoţii în care nu s-a aflat şi pe care nu le-a trăit încă, dar cu care, desigur, se va întâlni, şi pledează pentru dreptul semenilor săi la viaţă şi iubire. Este o carte care te cucereşte de la primele pagini şi te convinge că autoarea are toate datele de a se realiza ca scriitor.”
Lansarea romanului intitulat „Romanţa anonimă” va avea loc, aşadar, pe 7 decembrie, începând cu ora 19, în sala „Mihai Eminescu” a hotelului Rapsodia.
Părinţii Mariei Alexia Roşu, pe numele ei de dincolo de scenă, au croşetat câteva momente care să se asorteze cu subiectul romanului centrat pe condiţia artistului în societate. Astfel, alături de deja cuceritul Gheorghe Median, vor fi prezenţi profesori, colegi ai celor doi părinţi responsabili pentru apariţia şi formarea autoarei, ambii cadre didactice ale Liceului de Artă „Ştefan Luchian”. Totodată, elevi ai liceului anunţă să încânte publicul alături chiar de Marieva, Ioana Popovici, Oana Tăbultoc, Teodor Humă fiind, aşadar, trecuţi pe afişul evenimentului. De remarcat că la eveniment va fi prezentă şi Gina Micloş, directorul executiv al editurii „Coresi”, cea care a scos pe piaţă obiectul lansării.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.6 ° C
10.6 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...