vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTOctogenară decedată în urma unui incendiu

Octogenară decedată în urma unui incendiu

Un incendiu izbucnit în această dimineaţă, într-o locuinţă din satul Siliştea, comuna Stăuceni, observat şi anunţat cu întârziere, s-a soldat cu decesul proprietarei în vârstă de 83 de ani. Apelul a fost înregistrat la ora 5.34, iar la locul indicat s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere a incendiilor şi un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani. La sosirea forțelor de intervenţie, locuinţa ardea în totalitate. Întrucât existau informaţii că proprietara nu a ieşit din locuinţă, pompierii au început căutarile concomitent cu acţiunea de stingere. Din nefericire, femeia a fost găsită decedată pe patul din bucătărie. În urma cercetărilor efectuate de către pompieri s-a stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unei sobe supraîncălzită.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
7.6 °
5.5 °
82 %
2.1kmh
46 %
vin
5 °
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...