vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTDirector adjunct AJOFM - Mulţi botoşăneni preferă statutul de asistat social

Director adjunct AJOFM – Mulţi botoşăneni preferă statutul de asistat social

Botoşănenii de etnie romă s-au aflat în acest an în atenţia Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM). Printre obiectivele instituţiei s-au aflat sporirea șanselor pentru găsirea unui loc de muncă pentru persoane din grupurile vulnerabile, cum sunt şi  cele din etnia romă, implementarea măsurilor de prevenire a șomajului şi combaterea marginalizării sociale.

Angel Călin, director adjunct al AJOFM, a declarat astăzi, în cadrul şedinţei Grupului mixt local pentru problemele romilor, organizată la Prefectura Botoşani, că 149 din cei 4090 de botoşăneni aflaţi în evidenţe ca fiind în căutarea unui loc de muncă sunt romi. Cu prilejul celor şapte campanii de consiliere şi mediere în comunităţile unde locuiesc persoane de etnie romă, specialiştii AJOFM au mai identificat 125 de romi care au depus cereri în vederea includerii în baza de date pentru a ocupa un loc de muncă. Alţi 200 de romi au fost consiliaţi în vederea includerii  în planul de ucenicie.

Potrivit oficialului, toate aceste campanii se desfăşoară cu greutate din cauză că mulţi botoşăneni preferă statutul de asistat social. „Acum nu spunem că doar etnia romă are aceste categorii de manifestări, dar aș aminti un dezinteres al persoanelor față de includerea în programe de formare profesională, lipsa studiilor persoanelor care ni se adresează, lipsa competențelor profesionale a persoanelor de care v-am amintit şi uneori chiar dorința acestor persoane de a rămâne inactive și de a beneficia de ajutor social”, a explicat Angel Călin.

Acesta a adăugat că mulţi etnici romi refuză să-şi recunoască apartenenţa la etnie. „Acesta este motivul pentru care, de multe ori, atunci când luăm în evidență o persoană și este întrebată dacă este romă, evită să spună da. Acum, nu știu dacă e general valabil, dar cel puţin la acţiunile pe care le-am desfăşurat recent, toate persoanele care s-au înregistrat nu au declarat că sunt de etnie romă. Și am ruga pe cât posibil actorii locali să promoveze serviciile pe care noi le desfășurăm în vederea ocupării și formării profesionale”, a mai spus Angel Călin, adăugând că instituţia îi poate ajuta pe romii care practică diferite meserii pe cont propriu să se autorizeze şi să primească un certificat de competenţă.

bty
Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...