joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTCopil neglijat de mamă ajuns la spital

Copil neglijat de mamă ajuns la spital

Copil salvat de cadrele medicale în ultima clipă. La trei luni de la naştere, copilul avea o greutate mai mică decât în prima lui zi, era neîngrijit şi deja dădea semne de afecţiuni respiratorii. Apelul la 112 a fost făcut de către medicul de familie din Manoleasa, care a găsit copilul în starea în care era şi a solicitat transferul imediat al bebelușului la un spital de specialitate.

Micuțul a fost mai întâi transportat la secția din Săveni a Spitalului Județean de Urgență (SJU), după care transferat la secţia de pediatrie din Botoșani a SJU, din cauza stării în care se afla, medicii presupunând că nici măcar nu fusese spălat vreodată de la naştere din cauza mirosului pe care îl avea pielea sa.

Băieţelul cântărea ieri cu peste 500 de grame mai puţin decât la naştere, când a avut 3.600 de grame. Acesta a fost preluat de o ambulanţă cu medic şi transferat imediat la Botoşani. „Pacientul era instabil. Era malnutrit, deshidtratat şi cu suspiciune de pneumonie, fiind transferat la Botoani pentru a fi preluat de medicii specialişti pediatri”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani. Conform specialiştilor, un copil la vârsta de 3 luni ar trebui să cântărească între 5,8 kilograme o fetiță și 6,4 kilograme în cazul unui băiețel.

Copilul a fost internat la Pediatrie, urmând ca medicii să încerce să îl stabilizeze şi să îl ajute să recapete în greutate.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...