vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTSindicaliştii încep să iasă în stradă

Sindicaliştii încep să iasă în stradă

Anul 2019 începe cu proteste din partea sindicaliştilor din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Ier primii care vor ieşi în stradă vor fi membrii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual şi ai Federaţiei Sindicatelor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, care au decis să organizeze primele acţiuni de protest pe 7 şi respectiv 8 februarie.

Liderii celor două organizaţii sindicale au demarat deja procedurile pentru autorizarea acestor acţiuni de protest şi spun că un calendar detaliat al protestelor va fi stabilit în viitorul apropiat, după consultări cu organizaţiile din teritoriu şi cu membrii confederaţiilor sindicale. Astfel, potrivit estimărilor, se preconizează o participare de circa 300 de persoane, în calcul fiind luate două mitinguri de protest, unul în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne, iar celălalt în faţa sediului Ministerului Justiţiei. „Cerem o salarizare echitabilă pentru sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi încetarea discriminării pensionarilor militari”, este mesajul transmis de sindicalişti.

Acţiunile vin la scurt timp după ce Ministerul Afacerilor Interne a anunţat, la finele săptămânii trecute, că salariul de funcție al polițiștilor şi soldele de funcţie ale militarilor vor crește de la 1 ianuarie 2019 cu un sfert din diferența dintre salariul de funcție din decembrie 2018 și salariul de funcție prevăzut pentru anul 2022, în timp ce cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, rămân îngheţate la nivelul lunii decembrie 2018. De partea cealaltă, sindicaliştii din Administraţia Naţională a Penitenciarelor acuză faptul că multe dintre revendicările puse pe masa de lucru a Ministerului Justiţiei în 2017 şi 2018 nu au fost soluţionate nici până în prezent.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...