spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTMunicipalitatea va institui taxă la parcarea de lângă BIG

Municipalitatea va institui taxă la parcarea de lângă BIG

Municipalitatea botoşăneană va putea obţine venituri importante şi de la parcarea subterană şi supraterană de la Piaţa Centrală. Investiţia realizată cu fonduri europene a ieşit din perioada de monitorizare, astfel că poate fi instituită taxa de parcare şi în acea zonă. Măsura este aşteptată cu interes de mulţi botoşăneni care locuiesc în zona centrală şi care nu au reuşit să rezerve un loc de parcare la licitaţiile organizate de municipalitate.

„Putem realiza profit și venituri de pe această parcare adiacentă Pieței Centrale. Consider că, cel mai firesc este ca această parcare să fie transferată în gestiunea Eltrans. De asemenea, consider că tarifele trebuie să fie diferențiate față de celelalte parcări din municipiul Botoșani, motivat de faptul că un tarif foarte mic s-ar putea să nu producă efectele dorite pentru cetățeni și să fie folosită preponderent de cei care vând în piață și își lasă acolo mașinile de marfă”, a declarat Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului.

Pentru a veni în ajutorul botoşănenilor din zonă care caută un loc de parcare, dar şi al cetăţenilor care vin la cumpărături la Piaţa Centrală, edilul intenţionează să propună modificarea regulamenului de administrare a parcărilor cu plată. Astfel, se doreşte introducerea acestei parcări în lista celor administrate de Eltrans. Mai mult, intenţioenază propunerea unor tarife pentru folosirea acestei parcări. Modificările aduse regulamentului vor fi lansate în dezbatere publică.

Botoşănenii care locuiesc în zonă au la dispoziţie parcarea din spatele Casei Cărţii, unde pe viitor, susţine viceprimarul, se poate face un parking supraetajat, dar până atunci locurile rezervate sunt la tarifele aprobate de către Consiliul Local. aceste locuri sunt însă insuficiente în raport cu numărul solicitărilor.

În fața blocurilor, în imediata vecinătate a pieței, există parcarea Comaliment, cu plată, unde aceeași botoșăneni riverani își pot cumpăra abonamente pentru o lună, care sunt în cuantum de 100 de lei. Nu multe persoane sunt dispuse să cumpere abonament, în condiţiile în care în alte zone, cei mai mulţi botoşăneni plătesc o taxă de rezervare de 131 de lei pe an.

„Putem discuta dacă este oportun să micşorăm abonamentele pentru riverani, dacă nu creăm o discriminare pentru ceilalţi cetăţeni şi mai rămân locuri libere şi pentru cei care doresc să ajungă la piaţă. cel mai important instrument de dezbatere rămâne şedinţa de CL, urmare a publicării regulamentului şi a dezbaterii publice conform legislaţiei în vigoare”, a concluzionat viceprimarul.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8 ° C
11.6 °
7.8 °
91 %
0.6kmh
14 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...