vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTFemeie rănită grav la serviciu

Femeie rănită grav la serviciu

O femeie de 40 de ani, originară din localitatea Corni, a ajuns vineri dimineaţă la Urgenţe după ce a fost victima unui cumplit accident de muncă.

Femeia lucrează într-un atelier de prelucrare şi confecţie a lemnului pentru mobilă, iar în momentul accidentulu lucra la un abric. O clipă de neatenţie a fost suficientă şi mâna stângă a femeii a fost prinsă de lama circulară care se mişcă la mare viteză pe masa abricului. femeia a reuşit să îşi tragă repede braţul, plin de sânge, colegii fiind alertaţi de ţipetele acesteia.

O ambulanţă a fost chemată la faţa locului şi cadrele medicale i-au acordat femeii primula ajutor, după care aceasta a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). „Pacienta a suferit un traumatism complex la oasele pumnului stâng şi mai multe plăgi tăiate. A fost internată pe secţia de chirurgie plastică pentru evauare”, a precizat un asistent din cadrul UUP-SMURD.

Medicii specialişti urmau să stabilească dacă mâna femeii, de la încheietura pumnului, mai poate fi salvată sau va fi nevoie de amputare.

Cazul a intrat şi în atenţia inspectorilor ITM, fiind un accident de muncă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...