spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPrimăria se dezice de scandalul iscat de acordarea Premiului Eminescu

Primăria se dezice de scandalul iscat de acordarea Premiului Eminescu

Scandalul iscat de acordarea Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” poetului care a ieşit pe locul secund în voturile juriului a iscat reacţii virulente în lumea literară. Astfel, mulţi scriitori s-au grăbit să acuze Primăria Botoşani, deşi instituţia nu se implică în desemnarea câştigătorului, ci doar asigură finanţarea necesară organizării evenimentului.

Încercând să explice de ce au acordat premiul poetului clasat pe locul al doilea reprezentanţii juriului au declarat că primul laureat, Constantin Abăluţă, nu a putut ajunge la Botoşani din cauza unor probleme de sănătate, iar un regulament aprobat de Consiliul Local (CL) ar prevedea că distincţia nu poate fi acordată decât personal, motiv pentru care i-a fost decernată lui Liviu Ioan Stoiciu. În acest context, Constantin Abăluţă a trebuit să returneze primăriei cei 35.000 de lei aferenţi premiului, pe care deja îi primise în cont.

„Premiem valoarea, sau premiem prezenţa?”

Viceprimarul Marian Murariu susţine însă că nu are cunoştinţă de existenţa vreunui regulament aprobat de CL care să instituie obligativitatea prezenţei laureatului la gala de decernare a premiului. Edilul a mai adăugat că în momentul când a oferit acest premiu poetului câştigător, nu era la curent cu acest scandal şi susţine că această situaţie nu i se pare una normală. Potrivit acestuia, mai întâi ar trebui înmânat premiul câştigătorului, iar a doua zi după decernarea acestuia să fie viraţi banii.

„Se tot invocă un aşa zis regulament care presupune prezenţa poetului la festivitatea de decernare a premiului. Nici acest lucru nu mi se pare normal. Premiem valoarea, sau premiem prezenţa?”, a afirmat Marian Murariu, adăugând că regulamentul prin care se invocă necesitatea prezenţei laureatului la gală nu aparţine Consiliului Local.

Regulamentul invocat nu există la primărie

Funcţionarii din cadrului Centrului Informaţii Cetăţeni au făcut astăzi verificări la secretariatul Consiliului Local, cât şi în arhiva primăriei, pentru a vedea cine a întocmit regulamentul şi de ce sună aşa. „Acel regulament invocat de domnul Gellu Dorian nu există la primărie şi nici la CL. Este un regulament al dumnealor, al juriului, nu este emis de primărie, nu primăria decide cui i se decernează premiul. În momentul în care juriul desemnează un câştigător, ar trebui să fie siguri de decizia dumnealor şi să se intereseze din timp dacă poetul poate veni, ca să nu se ajungă în această situaţie jenantă, care nu este din vina primăriei”, a mai spus Marian Murariu.

Edilul este decis să solicite unele discuţii la nivelul Consiliului Local în privinţa organizării acestui eveniment. „Regulamentul ar trebui îmbunătăţit şi voi discuta cu colegii mei în acest sens. Vom discuta să vedem cum facem să-l modificăm”, a concluzionat Marian Murariu.

La gala de anul trecut, scandalul a fost generat de Medeea Iancu, poeta care şi-a permis să recite o poezie care includea expresii pornografice. Aceasta a urcat pe scenă în calitate de poet premiat de Editura Cartea Românească.

În urmă cu câţiva ani, mai mulţi poeţi s-au declarat nemulţumiţi că premiul pe 2015 a fost acordat vicepreşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, Gabriel Chifu. Aceştia au transmis o scrisoare deschisă în care au arătat că „s-a încălcat adevărul poeziei”.

În acest an primăria a alocat 65.000 de lei pentru organizarea galei de decernare a Premiului Eminescu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...