spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTIncendiu devastator. Două case afectate

Incendiu devastator. Două case afectate

Două case de pe strada Tomis din municipiul Botoşani au fost afectate, în această după-amiază, de un incendiu izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit electric. Pompierii botoşăneni au fost chemați în sprijin puţin înainte de ora 17. „La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea forțelor de intervenţie, ardeau circa 30 de metri pătraţi din acoperişul unei case în care locuiau două familii, precum şi o parte din bunurile din interior, dar şi circa 5 metri pătraţi din acoperişul celui de-al doilea imobil”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Pentru stingerea incendiului şi înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore. Valoarea pagubelor a fost estimată la 30.000 de lei. În schimb, pompierii spun că au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de aproape 90.000 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.8 ° C
10.6 °
5.6 °
95 %
1.1kmh
35 %
joi
18 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...