joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTPoliţiştii apreciază că fenomenul infracţional este în scădere

Poliţiştii apreciază că fenomenul infracţional este în scădere

Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) a întocmit o analiză a activităţilor derulate în 2018 de poliţiştii botoşăneni. Astfel, în cursul anului trecut au fost organizate 500 de acţiuni cu efective mărite, poliţiştii participând la 413 misiuni de menţinere a ordinii cu ocazia adunărilor publice.

În ce priveşte criminalitatea stradală, reprezentanţii IPJ apreciază că, în perioada supusă analizei, s-au înregistrat cu 16,92% mai puţine infracţiuni stradale sesizate decât în anul 2017. Cele mai multe dintre acestea au fost furturi din buzunare/poşete/genţi, ponderea lor fiind de 46,96%. „Tâlhăriile comise pe stradă au scăzut cu un procent de 35,41, însă s-a înregistrat o creştere de 27,27% a furturilor de autoturisme. Cu toate acestea, acest gen de furturi nu denotă existenţa unei grupări infracţionale cu preocupări de această natură, aceste fapte fiind comise de autori în mod spontan, în scop de folosinţă sau pe fondul unor neînţelegeri legate de dreptul de proprietate”, se arată în analiza efectuată de IPJ. Pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, la nivelul Poliției Municipiului Botoșani a fost întocmit un plan de măsuri în vederea gestionării corespunzătoare a activității de prevenire și cercetare a acestor fapte. Astfel, în perioada noiembrie –decembrie 2018 a fost instituită o zonă specială de siguranţă care a cuprins piaţa centrală a municipiului şi zonele adiacente iar în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti, în colaborare cu efective de jandarmi şi poliţie de frontieră, furturile din buzunare au scăzut, potrivit IPJ, cu 68,96 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Potrivit aceluiaşi document, în perioada analizată, infracţiunile sesizate (per total) au scăzut cu 17,7%, înregistrând scădere cu 22,39 de procente şi în cazul infracţiunilor judiciare sesizate, cu toate că infracţiunile economico-financiare au înregistrat o creştere uşoară de 8,16 %. „Din totalul infracţiunilor sesizate la IPJ Botoşani, 42,23% reprezintă infracţiuni contra patrimoniului. Numărul acestora este în scădere cu 20,44 % faţă de anul 2017. De asemenea, în anul 2018 au fost înregistrate scăderi şi în cazul infracţiunilor de tâlhărie (-21,92%), furt (23,37%), înşelăciune (-3,67%) şi distrugere (-19,23%)”, se mai precizează în analiza efectuată de conducerea IPJ. Cât priveşte activităţile efectuate de către poliţişti pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de natură economico-financiară, acestea s-au axat în principal pe combaterea infracţionalităţii comise în domeniile contrabandei, traficului și comerțului ilegal cu ţigarete şi produse din tutun, precum şi producerii şi comercializării alcoolului şi băuturilor alcoolice. Ca urmare a activităţilor întrerpinse, poliţiştii botoşăneni au confiscat peste 940.000 de ţigarete şi 1.000 de litri de alcool, valoarea totală a bunurilor indisponibilizate depăşind 750. 000 lei.

Totodată, în urma activităţilor desfăşurate pentru prevenirea şi constatarea infracţiunilor, precum și a altor fapte ce se pot produce la regimul armelor, muniţiilor, materialelor explozive şi substanţelor fitosanitare, au fost aplicate 47 de sancţiuni contravenţionale, valoarea acestora depăşind suma de 21.000 de lei, fiind confiscate 21 de arme letale şi 10 arme neletale, precum şi 150 de elemente de muniţie, deţinute în mod ilegal.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...