sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTBotoşănenii au credite de 360 de milioane de euro

Botoşănenii au credite de 360 de milioane de euro

Botoşănenii, persoane fizice şi persoane juridice, aveau la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut o datorită cumulată la bănci (lei+valută) de aproximativ 1,7 miliarde de lei, adică echivalentul a 360 de milioane de euro. Dacă ţinem cont de faptul că populaţia judeţului, potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică Botoşani, era la 1 ianuarie 2018, de puţin peste 450 de mii de persoane, putem extrapola şi afirma că fiecare botoşănean era, în medie, dator la bănci cu 800 de euro. Nivelul datoriei medie pe cap de locuitor al judeţului este mai mic, 470 de euro, dacă se iau în calcul doar creditele gospodăriilor, care cumulat, lei + valută, se ridică la aproximativ un miliard de lei (n.r. – 212 milioane de euro).

Cele mai multe credite sunt luate în lei, aproximativ 700 de milioane de lei. Botoşănenii s-au împrumutat în special pentru a-şi finanţa consumul, 426,4 milioane de lei, şi mai puţin pentru locuinţe, 248 de milioane de lei.

Firmele din judeţ aveau în sold credite de aproximativ 700 de milioane de lei (lei+valută), cele mai multe, ca şi în cazul persoanelor fizice fiind cele în lei, peste 542 de milioane de lei, în timp ce cele în valută erau echivalente cu un volum de peste 153 de milioane de lei.

Soldul restanţelor la credite a scăzut semnificativ în ultimii ani, perioadă în care băncile comerciale şi-au curăţat bilanţurile vânzând portofoliile de credite neperformante. Astfel, la sfârşitul lunii noiembrie, volumul restanţelor la creditele în lei era de doar 48,2 milioane lei, ceea ce corespunde unei rate a creditelor restante de 3,88%. Situaţia nu diferă foarte mult nici la creditele în valută, unde volumul restanţelor era de 17,9 milioane lei, adică o rată de 3,98%.

Sunt considerate restante creditele care, în ultima zi lucrătoare a lunii pentru care se efectuează raportarea, înregistrează întârzieri la plată de cel puţin o zi.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...