sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTProbe noi în dosarul redevenţei pentru mall

Probe noi în dosarul redevenţei pentru mall

Probe noi în dosarul redevenţei pentru mall

Sute de pagini, analize comparative şi o sumedie de anexe. Aşa arată ultima probă depusă ieri în dosarul intentat de procurorii anticorupţie conducerii Primăriei Botoşani, în cazul redevenţei pentru construcţia mall-ului. Este vorba de un raport de expertiză judiciară întocmit de către expertul desemnat de instanţă, Stelian Nicolaiciuc, care ar trebui să stabilească cadrul legal în care s-a acţionat, nivelul redevenţei faţă de alte cazuri asemănătoare şi dacă se poate vorbi de un prejudiciu. Lucrarea, care este extrem de laborioasă, a fost înmânată fiecărui inculpat, instanţa oferind apărării un răgaz până pe 19 februarie pentru a-l analiza şi a formula eventuale obiecţiuni. O parte dintre cei trimişi în judecată au început să-l răsfoiască pe loc, însă, având în vedere volumul mare de informaţii, a fost prematur să formuleze concluzii pe loc. „Are peste două kilograme”, a spus Cezar Puiu, unul dintre inculpaţi, în timp ce Adriana Zăiceanu a subliniat că „trebuie citit cu atenţie”.

Acuzaţii de abuz în serviciu

În toamna lui 2017, primarul Cătălin Flutur şi alţi patru angajaţi ai Primăriei Botoşani, Adriana Zăiceanu, Cezar Puiu, Mihaela Gontineac şi Ioan Apostu, au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu sau complicitate la abuz în serviciu pe motiv că, în perioada 2006 – 2007, ar fi diminuat ilegal redevenţa pentru terenul pe care s-a construit Uvertura Mall, anchetatorii vorbind de un presupus prejudiciu de 2 milioane de lei. Procurorii acuzau că, deşi în contract se menţionase o redevenţă în valoare de 77,12 lei/mp/an, în perioada construcţiei redevenţa a fost diminuată la 4,91 lei/mp/an, net inferioară faţă de valoarea minimă de 25,6 lei/mp/an stabilită în caietul de sarcini în momentul organizării licitaţiei.
În timpul procesului, însă, majoritatea martorilor au invocat că de astfel de facilităţi s-au bucurat şi alţi investitori, inclusiv Ministerul Justiţiei la construcţia Tribunalului.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...