joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTPlanuri pentru modificarea taxei de salubrizare plătită de agenţii economici botoşăneni

Planuri pentru modificarea taxei de salubrizare plătită de agenţii economici botoşăneni

Cosmin Andrei, viceprimar al municipiului, a anunţat că regulamentul vizând instituirea taxei de salubrizare va fi modificat. Regulamentul a fost aprobat în luna decembrie, însă se impun modificări în privinţa taxei pentru agenţii economici.

„În perioada următoare vom da spre publicare o modificare a regulamentului privind instituirea taxei speciale pentru salubrizare,  iar în şedinţa din luna martie vom aproba aceste modificări în Consiliul Local al Municipiului Botoşani, după ce în prealabil le dezbatem public. Pentru agenţii economici, vom opera modificări anexei care stabileşte norma de generare pentru tipurile de activităţi ale acestora, motivat de faptul că standardul care a stat la baza fundamentării calculelor, pentru municipiul Botoşani are abateri prea mari de la situaţia existentă. Acest lucru ar fi condus la situaţii aberante în care agenţii economici ar fi trebuit să plătească şi de până la zece ori mai mult faţă de cât plăteau până acum”, a declarat Cosmin Andrei.

Potrivit edilului, aceste norme vor fi corelate cu istoricul cantităţilor colectate de operatorul local, fapt care va duce la corectarea situaţiei, astfel încât persoanele juridice din municipiul Botoşani vor plăti o taxă apropiată de valorile anterioare.

În cazul persoanelor fizice, taxa va rămâne de 12 lei de persoană pe lună. Prin regulamentul aprobat în decembrie 2018, în cazul agenţilor economici taxa este de 470 de lei pe tona de deşeuri.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...