vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTBătrână moartă după ce a fost găsită în frig

Bătrână moartă după ce a fost găsită în frig

O femeie de 88 de ani a decedat duminică seară, în spital, după ce a fost găsită în stare gravă în propria casă.

Bătrâna, care locuia în Bucecea împreună cu un fiu cu afecţiuni psihice, era în stare de hipotermie din cauza frigului şi condiţiilor insalubre în care locuia în casă. Aceasta a fost găsită de vecini, care au sunat la 112 pentru a cere ajutorul cadrelor medicale.

La faţa locului a ajuns o ambulanţă cu medic, care i-a acordat femeii primul ajutor, după care a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU). „Bătrâna era cu o temperatură de aproximativ 32 de grade Celsius, starea generală fiind alterată de afecţiuni cronice de care suferea şi care s-au agravat din cauza lipsei de îngrijiri”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD. Femeia a fost internată pe secţia de neurologie a Spitalului Judeţean, însă din păcate a decedat la scurt timp.

Medicii legişti urmează să efectueze o autopsie pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului şi dacă acesta a survenit în urma expunerii îndelungate la frigul din casă.

Pe de altă parte, femeia de 84 de ani găsită în hipotermie severă a supravieţuit miraculos, iar medicii au reuşit să îi aducă temperatura corpului la normal, datorită aparaturii folosite.

Femeia a fost găsită săptămâna trecută inconştientă în curtea unui vecin, cu o temperatură de 22,6 grade Celsius, însă acum a fos externată din Reanimare, starea ei fiind stabilă.

Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură), grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...