marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTScriitorul Dan Lungu îi cere primarului Flutur regulamentul Premiului "Eminescu”

Scriitorul Dan Lungu îi cere primarului Flutur regulamentul Premiului „Eminescu”

Scandalul din jurul decernării Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia ia amploare.

Scriitorul şi senatorul Dan Lungu a făcut ieri o nouă solicitare către Primăria Botoşani în care cere să fie dat publicităţii „o copie după Regulamentul semnat de către cei care l-au întocmit şi agreat, un proces verbal sau orice alt document care să facă dovada că acest Regulament a fost cel agreat de membrii juriului”, dar şi o copie „a primului Proces Verbal de jurizare, în baza căruia Constantin Abăluţă a fost desemnat câştigătorul iniţial şi în baza căruia s-a făcut viramentul în contul său”.

Aceste solicitări vin după ce ieri, Primărie Botoşani i-a răspuns lui Dan Lungu la o altă solicitare făcută în paralel cu scrisoarea deschisă adresată primarului Cătălin Flutur în care cerea lămuriri privind situaţia de la ediţia din acest an a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia. În răspuns, reprezentanţii municipalităţii botoşănene susţin că regulamentul a fost agreat de membrii juriului şi au ataşat un regulament în format word, fără date şi semnături şi procesul verbal de jurizare în care Liviu Ioan Stoiciu era desemnat câştigător de pe care lipsesc semnăturile lui Mircea Martin şi Cornel Ungureanu.

Stoiciu a înfierat criticii Uniunii Scriitorilor

Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia a fost acordat poetului Liviu Ioan Stoiciu, care tocmai publicase un articol de înfierare a scriitorilor critici la adresa politicii financiare netransparente a Uniunii Scriitorilor. La scurt timp după ce s-au stins ecourile festivităţii, au apărut primele semne că nici în acest an acordarea premiului nu este ferită de controverse. Unul dintre poeţii nominalizaţi, Constantin Abăluţă, primise deja în cont cei 35.000 de lei (aproximativ 7.500 de euro), banii ce se cuveneau câştigătorului, când organizatorii au constatat că regulamentul îi împiedică să acorde distincţia unui autor care nu este prezent la ceremonie.

Scriitorii şi jurnaliştii au criticat regulamentul, susţinând că regulamentul şi modul în care se fac nominalizările nu sunt clare şi nici obiective. Patru membri ai juriului, Al. Cistelecan, Mircea Martin, Ion Pop şi Cornel Ungureanu, au deplâns situaţia, iar senatorul şi scriitorul Dan Lungu, originar din Botoşani, a înaintat o scrisoare deschisă primarului Cătălin Flutur şi CL Botoşani în care cere explicaţii şi menţionează că „întreaga lume literară este indignată în momentul de faţă de gestul dumneavoastră, iar poetul Constantin Abăluţă nu merita această umilinţă şi acest gest de dispreţ”. Alături de Dan Lungu s-au poziţionat mai multe personalităţi, precum: Vasile Baghiu, Mircea Cărtărescu, Mariana Codruţ, Dan Dănilă, Sorin Gherghuţ, Alex Goldiş, Mugur Grosu, Florin Iaru, Claudiu Komartin, Iulia Popovici, Octavian Soviany sau Radu Vancu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
20.6 ° C
20.6 °
20.6 °
33 %
5.7kmh
66 %
mar
26 °
mie
10 °
joi
5 °
vin
11 °
sâm
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...