marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTLucrări blocate la Casa Sofian

Lucrări blocate la Casa Sofian

Reabilitarea Casei Sofian, aşteptată de toţi botoşănenii care ţin la istoria oraşului, bate pasul pe loc. Deşi imobilul nu se mai află în pericol, lucrările care să-l repună cu adevărat în valoare se lasă aşteptate.

Dănuţ Huţu, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură, a declarat că anul trecut nu au mai fost alocate fonduri pentru acest obiectiv, fiind executate doar câteva lucrări, deoarece trebuiau cheltuiţi banii primiţi în anul 2017. După epuizarea fondurilor, lucrările au fost oprite.

Potrivit oficialului, stadiul lucrărilor a ajuns la 60%, iar ca finanţare s-a ajuns la 70%. “Am vorbit la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi încearcă să găsească surse de finanţare. Au tot felul de promisiuni, inclusiv de la Secretariatul de Stat pentru Culte”, a explicat Dănuţ Huţu.

Preotul Constantin Sturzu, purtător de cuvânt în cadrul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a declarat că suma necesară pentru finalizarea lucrărilor este de 6,8 milioane de lei, actualizare făcută în noiembrie 2018. “Ridicată în stilul Art Nouveau, clădirea are învelitoare de ardezie cu desene geometrice, cu decorații de tablă de zinc, extrem de costisitor de restaurat sau refăcut. Pe toate fațadele clădirii, dar și în interior există numeroase decorațiuni, stucaturi, ancadramente, medalioane etc. Iarăși, lucrare laborioasă și migăloasă. Sunt doar câteva exemple extrase din complexul de lucrări ce s-au făcut, sau urmează a fi efectuate. În plus, clădirea a fost atacată de o ciupercă extrem de agresivă și invazivă, merulius lacrymans, ce a distrus mult la nivelul demisolului și subsolului. Eradicarea ei a presupus investiții mari și tratamente de lungă durată”, a precizat Constantin Sturzu.

Potrivit acestuia, graţie lucrărilor realizate până acum, Casa Sofian a fost consolidată, ieșind din categoria clădirilor cu risc seismic. Urmează a fi efectuate o serie de lucrări dintre care cele mai importante sunt cele pentru finalizarea acoperișului, la partea de arhitectură și de instalații, de împrejmuire, de amenajare a aleilor carosabile și a trotuarelor pietonale, realizare racorduri pentru gaze, pentru canalizare și pentru apă rece, implementat iluminatul arhitectural.

„Din 2008 până acum, pentru lucrările de la Casa Sofian a fost alocată de la Arhiepiscopia Iașilor (Mitropolia Moldovei și Bucovinei) suma de aproximativ 650.000 lei, la care se adaugă fonduri alocate de la Compania Națională de Investiții (CNI), de la Ministerul Culturii și de la Secretariatul de Stat pentru Culte”, a mai arătat Constantin Sturzu.

Acesta a adăugat că nu se poate estima data la care vor fi finalizate lucrările, totul depinzând de resursele financiare. Pentru a continua lucrările, în momentul de față se fac demersuri pentru a obține finanțare și de la Secretariatul de Stat pentru Culte, de la Compania Națională de Investiții și de la autoritățile locale.

Casa Sofian va găzdui un Centru Cultural-Pastoral, în cadrul căruia va fi amenajată și o bibliotecă. Aici vor fi organizate evenimente culturale, pentru tineri, diverse expoziții etc.

sdr
sdr
dav
dav
dav
sdr
sdr
dig
sdr
sdr
Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
25.6 ° C
25.6 °
19.6 °
44 %
1.8kmh
64 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...