spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTBuget reîntors la Finanţe pentru finanţarea autostrăzii "Unirii"

Buget reîntors la Finanţe pentru finanţarea autostrăzii „Unirii”

Guvernul va vota bugetul în şedinţa de vineri. Până atunci, va fi modificat din nou în condiţiile nemulţumirilor tot mai mari ale parlamentarilor din Moldova care au ameninţat că nu votează legea dacă nu vor fi prinşi bani pentru Autostrada „Unirii” (Iaşi – Târgu Mureş), dar şi a primarilor UDMR. Cum PSD are o majoritate mai mult decât fragilă în Parlament, conducerea partidului a anunţat că proiectul de buget va fi modificat şi repus pe ordinea de zi a Guvernului în şedinţa de vineri, după ce, în prealabil va mai fi discutat în coaliţia de guvernământ cu partenerii de la ALDE.
Parlamentarii botoşăneni, în mare parte PSD, sunt favorabili proiectului Autostrăzii „Unirii” la nivel declarativ, dar susţin că vor vota proiectul de buget.

 

Bani doar pentru studiul de fezabilitate

 

Senatoarea Doina Federovici a participat duminică la şedinţa Comitetului Executiv (CEx) al PSD în care s-a discutat proiectul de buget şi afirmă că sunt bani prinşi pentru autostrada, dar în bugetul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Este vorba de cele 46 de milioane de lei, bani cu care nu s-ar putea realiza niciun kilometru. Aceasta susţine că banii respectivi sunt pentru studiile de fezabilitate şi pentru cele tehnice şi nicidecum pentru construcţia efectivă a autostrăzii. „Din ce am înţeles, mai întâi trebuie să se realizeze studiile de fezabilitate şi apoi să se treacă la execuţia autostrăzii. În buget sunt prinşi bani pentru acestea şi am înţeles, ca să nu mai fie nicio confuzie, colegii mei care lucrează la buget vor face un capitol separat pentru Autostrada «Unirii». Vom vedea când va fi gata dacă vor fi bani doar pentru studiu de fezabilitate sau se vor aloca bani şi pentru alte lucrări”, a declarat Doina Federovici, care exclude posibilitatea de a nu vota bugetul.

 

Răzvan Rotaru mulţumit cu bugetarea studiilor de fezabilitate

Deşi iniţial deputatul Răzvan Rotaru anunţase că alături de colegii săi de la PSD Iaşi, deputatul Silviu Macovei şi senatorul Vasile Toma, că nu vor vota legea bugetului, dacă acesta nu va conţine sumele necesare pentru demararea proiectului autostrăzii,  acesta susţine că se declară mulţumit dacă sunt prinse în buget măcar sumele pentru studiile de fezabilitate, pentru că, iniţial, nici măcar acestea nu ar fi fost prinse. „Dacă nu vor fi prinse fonduri în buget pentru autostradă nu voi vota, dar dacă sunt prinşi banii pentru studiile de fezabilitate voi vota bugetul, că până alaltăieri nici măcar aceştia nu erau prinşi”, a declarat Răzvan Rotaru.

 

Tamara Ciofu va vota bugetul

La rândul ei, deputata Tamara Ciofu a declarat că susţine că mai mult ca sigur vor fi alocaţi bani în buget pentru autostradă. „Sunt în drum spre Bucureşti. Nu am văzut proiectul de buget încă, dar sunt convinsă că în urma discuţiilor se vor găsi soluţii pentru alocarea de fonduri pentru acest proiect major pentru Moldova. Dacă nu vor fi prinşi în buget voi susţine un amendament pentru această investiţie, dar sunt convinsă că nu se va ajunge la o asemenea situaţie”, a spus Tamara Ciofu, adăugând că va vota proiectul legii bugetului.

 

Ministrul Marius Budăi: Să avem studiile că vom rectifica bugetul 

La rândul său, ministrul Marius Budăi a susținut că sunt prevăzuți în buget bani pentru studiile de fezabilitate și că a vorbit cu Eugen Teodorovici și vor fi invidualizați „să nu mai fie nicio confuzie”. „Sunt bani pentru studiile de fezabilitate. Am vorbit cu colegul meu şi m-a asigurat că sunt banii necesari. Studiile de fezabilitate nu se fac într-o zi două. Să avem noi studiile de fezabilitate făcute că vom aloca bani la rectificare. Nu se pot bugeta toţi banii şi aceştia să nu fie cheltuiţi”, a declarat ministrul Budăi.

 

Huncă: „Bugetul fără bani pentru autostradă nu va avea votul meu”

În schimb, deputata Pro România Mihaela Huncă a spus cu subiect şi predicat că: „bugetul fără bani pentru autostradă nu va avea votul meu”. „Atâta timp cât este o lege pentru construcţia Autostrăzii «Unirii», trebuie să asigurăm şi finanţarea”, a subliniat Mihaela Huncă.

 

Achiţei: „Este important să fie prinşi toţi banii

bty

Nu-şi va da votul pe buget nici deputatul PNL, Cristian Achiţei: „Nu voi vota niciun buget fără bani pentru Autostrada «Unirii»”. Acesta a recunoscut că „practic, în acest an, după votarea legii de anul trecut, nici nu se poate face altceva decât studiile de fezabilitate sau alte studii de teren, dar este important să fie prinşi toţi banii pentru această etapă”.
Ceilalţi parlamentari botoşăneni nu au putut fi contactaţi pentru a-şi spune punctul de vedere.

 

Bani doar pentru 200 de metri de autostradă

În proiectul iniţial de buget, Guvernul nu aloca bani pentru Autostrada „Unirii”. Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a declarat că ar există bani alocaţi anul acesta pentru Autostrada „Unirii” şi că a fost vorba iniţial de o eroare în document care a fost rectificată. Banii ar fi cam nouă milioane de lei din care nu se poate face nici măcar un kilometru de autostradă. „Pentru Autostrada A8, Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş, sunt prinse în proiectul de buget credite bugetare în valoare de nouă milioane lei şi credite de angajament (pentru anii viitori, angajate în acest an) în valoare de 37 milioane de lei”, a declarat Alin Şerbănescu. Din suma prevăzută pe acest an, respectiv nouă milioane lei, respectiv aproape două milioane de euro s-ar putea construi în jur de 200 de metri de autostradă.

 

Se pregăteşte un nou marş spre Bucureşti

Asociaţia „Moldova se dezvoltă” – din care fac parte primarul Iaşului, al Romanului, cei din Suceava, Piatra Neamţ şi Botoşani, precum şi cei din Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei – au cerut celorlalţi primari şi parlamentarilor „să pună presiune pe Guvern şi să amendeze proiectul Legii bugetului de stat pe 2019”.
De asemenea organizaţiile civice au anunţat noi marşuri la Bucureşti. „Ne organizăm pentru o plecare masivă la Bucureşti în această săptămână! Mergem să susţinem interesul regiunii Moldova. Mergem să susţinem amendamentele la legea bugetului pentru finanţarea autostrăzii Ungheni-Iaşi-Tg. Mureş. Cei care doresc să se alăture grupului ne pot scrie pe adresa de e-mail autostradaa8@gmail.com sau direct pe pagina de facebook «Împreună pentru A8»”, se arată în prima reacţie de după publicarea proiectului legii bugetului pe 2019 – cel mai sărac în investiţii pentru Moldova din ultimii 30 de ani.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.9 ° C
15.4 °
11.7 °
68 %
1.8kmh
25 %
mie
11 °
joi
19 °
vin
9 °
sâm
18 °
Dum
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...