Explicam, în numărul precedent, originea expresiei „a da papucii cuiva” și arătam că în limba română s-au păstrat și se folosesc și astăzi mai multe expresii ce au în prim plan papucii. Despre acestea a scris, pe larg, în mai multe lucrări, cunoscutul lingvist ieșean, prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel.
Prima dintre ele, „chef cu papuci”, pleacă de la un obicei oriental pe care turcii l-au adus și în spațiul românesc, anume acela ca la nunțile boierești din epoca fanariotă boierii să bea din papucii jupânițelor și jupâneselor. Obiceiul este evocat și de Vasile Alecsandri într-una din scrierile sale, „Barbu Lăutarul”, un „Cânticel comic”, așa cum precizează autorul. Piesa, cântată și interpretată de marele actor Matei Millo, a avut un mare succes în epocă pe scena Teatrului Național bucureștean. Personajul principal descria astfel o asemenea nuntă boierească: „Ținea nunta câte o săptămână, tot în chiote și-n chicote! În curte, oamenii frigeau boi întregi în frigări și desfundau la poloboace cu vin de Cotnari, în vreme ce arnăuții trăgeau din pistoale…Iar boierii, sus, beau vutce cu fesurile și cu papucii cucoanelor…” Dar asta nu era totul, se ajunsese la un adevărat rafinament al acestei practici, vulgare la urma urmei. Continuă Alecsandri, prin vocea personajului său, Barbu Lăutarul: „Dacă era cucoana îmbrăcată cu rochie vișinie, boierii beau vișinap în dragostea ei, de era cu rochie galbănă, vutcă pe cursă, limonie; ș-apoi din vreme în vreme își anina poalele anteriului în brâu, își azvârlea papucii, de rămânea numai în mestii (sau meși, erau niște cizmulițe subțiri, fără tocuri, ce se purtau peste ciorapi, dar sub încălțămintea propriu-zisă, n.ns.) și giuca parola sau cordeaua”.
Ulterior, obiceiul a fost preluat și de clasele sociale mai puțin avute, de negustorii și meseriașii bucureșteni, ale căror petreceri erau agrementate cu episoade precum cel descris mai sus. Avem și în acest caz o descriere savuroasă, făcută de Nicolae Filimon în capitolul „Scene de viață socială” al cunoscutului său roman, „Ciocoii vechi și noi”. Autorul prezenta astfel o petrecere a clasei de mijloc: „Când trecea furia dansului, toată compania se punea iarăşi pe bere şi pe mâncare şi, spre a da veseliei un ton de galanterie mai mare, ei completau orgia prin feluri de glume, turnând vin în işlicele (căciuli cilindrice sau cu fund pătrat purtate de domnii fanarioți de boieri, dar și de cei din clasa mijlocie, n.ns.) bărbaţilor şi în condurii femeilor şi dându-şi unii altora să bea, râzând şi gesticulând ca nişte nebuni”.
Într-un alt capitol al romanului, ce descrie muzica și coregrafia din vremea domnului fanariot Ioan Gh. Caragea, în cadrul petrecerii organizate de către Dinu Păturică pentru prietenii săi ciocoi, aceștia se plicitisesc să bea și să mănânce singuri, doar între bărbați. Unul dintre ei, Chioftea, îi spune cu subînțeles gazdei, cu ochii aprinși de pofte: “- Petrecerea fără femei este ca nunta fără lăutari!” Ceilalți musafiri îl completează repede: “- Da! da!… Ne trebuie papuci roşii!”, moment în care Păturică le spune că s-a gândit la asta, chemând la petrecere trei cunoscute curtezane.
Se pare, așadar, că prin termenul de “papuci” erau desemnate chiar femeile, fie ele boieroaice, sau de categorii sociale inferioare, unele chemate special spre a menține antrenul petrecerii. Prin urmare, “chef cu papuci” era cheful la care participau și femeile, ajungându-se inclusiv la scene precum cele descrise mai sus.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
