vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTIlie Eduard Loghin are nevoie de ajutorul semenilor

Ilie Eduard Loghin are nevoie de ajutorul semenilor

Un micuţ de patru ani şi opt luni are nevoie de ajutorul semenilor pentru a-şi putea recupera copilăria. Ilie Eduard Loghin a fost diagnosticat cu Rabdiomiosarcom alveolar regiune orofaringe şi are nevoie de 70.000 de euro pentru a scăpa de această imensă povară.
Loghin Eduard Ilie, sau Edi, cum le place părinţilor Ilie şi Ana să-i spună micuțului s-a născut pe 27 mai 2014. Viața micuțului și a familiei a decurs normal, însă când a împlinit trei ani, micuţului i-a apărut în jurul urechii drepte o umflătură care dădea semne că ar fi un oreion, o boală specifică majoritatea copiilor. Micuţul a ajuns la spital la Botoşani, iar în urma consultului a fost trimis de urgență la Spitalul Sfânta Maria din Iași. În urma investigațiilor, părinţilor li s-a dat o veste cruntă „copilul dumneavoastră are cancer” (Rabdiomiosarcom alveolar regiune orofaringe). Nimeni nu se aștepta ca micuțul Edi să treacă prin așa ceva. A urmat ulterior nenumărate ședinte de chimioterapie ajungând în doar un an şi şapte luni la 16 ședinte de chimioterapie. Însă familia nu s-a dat bătută și a mers mai departe să caute o a doua opinie medicală și la cunoscutul medic Ceyhun Bozkurt de la Medical Park din Turcia.

Eduard a ajuns cu tatăl lui la spitalul din Turcia, unde a început investigaţiile. El este internat împreună cu tatăl său în clinica Medical Park din Istanbul.

Campania derulată de Asociaţia „Salvează o inimă” a reuşit să sensibilizeze mulţi oameni cu suflet mare, astfel că din suma necesară de 70.000 de euro, s-au strâns peste 38.000 de euro.

Familia are în continuare nevoie de ajutorul semenilor pentru ca Edi să câştige lupta dură pe care o are de dus.

În sprijinul lui Edi au sărit şi membrii Filialei Zoiţani a Asociaţiei Tineretul Ortodox Român. Membrii asociaţiei au lansat campania „Împreună pentru Edi”. Ei au scos la vânzare diferite produse. Fiind o cauză umanitară, cumpărătorii sunt îndemnaţi să ofere cât consideră ei pentru produsul dorit. Persoanele care doresc să se implice în această campanie pot viziona produsele oferite spre vânzare pe contul de facebook al Asociației Tineretul Ortodox Român – Filiala Zoițani.

Donații se pot face:

Denumire entitate: Asociaţia “SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de inregistrare fiscala 31015982

Cont (IBAN) bancar:

Cont RON: RO 05 BTRL 0070 1205 W828 70 XX

Cont Euro: RO 28 BTRL EUR CRT 00 W828 7001

CONT USD: RO 68 BTRL USD CRT 00 W828 7001

COD SWIFT: BTRLRO22

COD BIC: BTRL

Banca Transilvania Botoşani

Cei care donează trebuie să specifice numele de familie, Loghin, al copilului pentru care se face donaţia.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
5.5 ° C
5.6 °
3.8 °
86 %
2.7kmh
100 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
11 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...