vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTCătălin Flutur le cere parlamentarilor să nu voteze proiectul de buget în...

Cătălin Flutur le cere parlamentarilor să nu voteze proiectul de buget în forma actuală

Primarul Cătălin Flutur le-a transmis o scrisoare deschisă parlamentarilor botoşăneni, ca o ultimă încercare de a-i convinge că bugetul pe anul 2019 este profund nedrept cu administrația municipiului Botoşani. Scrisoarea deschisă are următorul conţinut:

„Doamnelor și domnilor parlamentari de Botoșani,

În calitate de primar al municipiului reședință de județ, vă solicit să nu votați proiectul de buget pentru anul 2019 în forma în care a fost propusă de Guvernul României.

Ca și mine, și Dumneavoastră reprezentați interesele celor peste 100.000 de locuitori ai municipiului Botoșani, care, alături de restul populației județului, vor fi prejudiciați grav de eventuala adoptare în Parlamentul României a bugetului de stat în forma sa actuală.

Din păcate, Guvernul României s-a dovedit a fi un fals partener de dialog pentru primarii marilor orașe din România, inclusiv Botoșani. În mod conștient, guvernanții au proiectat bugetul de stat pe 2019 de așa manieră, încât să  mute povara cheltuielilor nesăbuite la care s-au angajat, pe care nu le pot susține de la nivel central, pe umerii comunităților locale. Acest lucru s-a făcut printr-o manevră altfel ingenioasă, dar perversă, aceea de a asocia creșterea procentului din impozitul pe venit alocat UAT-urilor de la 43% la 60% (ceea ce eu am denumit ”mărul otrăvit” oferit nouă), cu măsura trecerii cheltuielilor sociale privind persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora în sarcina bugetelor locale. În urma acestei abordări nefericite și lașe, bugetul municipiului Botoșani, și așa foarte redus în ultimii ani, va avea de suferit și mai mult în 2019. Estimările specialiștilor noștri arată un deficit de aproximativ 12 milioane de lei la nivelul întregului an, care se va resimți dureros îndeosebi la capitolul investițiilor programate, absolut indispensabile pentru dezvoltarea orașului.

Protestele argumentate ale Asociației Municipiilor din România, din care facem parte, au fost ignorate de Guvern, singura așa-zisă favoare acordată primarilor din teritoriu fiind un dialog al surzilor, soldat până la urmă doar cu amânarea cu câteva zile a trimiterii proiectului de buget în Parlament.

Doamnelor și domnilor deputați și senatori de Botoșani, trebuie să fiți perfect conștienți de faptul că, dacă veți decide să ignorați apelul pe care îl fac în numele zecilor de mii de oameni pe care îi reprezint atât eu, cât și Dumneavoastră, votând pentru acest buget dezastruos, în secunda în care veți valida printr-o simplă apăsare de buton această nedreptate strigătoare la cer îi veți lipsi pe botoșăneni de șansa de a avea cu un an mai devreme o linie modernă de transport în comun, de reabilitarea unui număr de cel puțin opt străzi aflate în prezent în stare proastă și de o parte din subvențiile alocate în prezent pentru încălzirea locuințelor pe timpul sezonului rece.

Votați împotriva proiectului de buget în forma sa actuală! Votați pentru Botoșani! Votați pentru botoșăneni!

Cătălin Mugurel Flutur, Primarul Municipiului Botoșani”

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...