spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPrefectul a donat sânge

Prefectul a donat sânge

Prefectul Dan Şlincu şi mai mulţi subordonaţi ai instituţiei pe care o conduce şi din serviciile subordonate au mers în această dimineaţă la Centrul de Transfuzii Sanguine pentru a dona sânge, în condiţiile în care unităţile medicale se confruntă cu o criză permanentă de sânge.
„Sunt lucruri simple, la îndemâna majorităţii oamenilor, care au un impact puternic asupra semenilor. Donarea de sânge este unul dintre gesturile care au puterea de a schimba cursul unei vieţi”, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Botoşani.


La rândul său, prefectul a declarat că „trebuie să facem acest lucru ori de câte ori este posibil şi nu este mulţumire mai mare decât aceea că ştii că ai făcut ceva cu adevărat important”. „Suntem cu toţii donatori permanenţi, însă este prima oară când ne strângem atât de mulţi la donare. Alături de mine au fost şefi de serviciu şi colegi din Instituţia Prefectului. Nu e greu deloc, trebuie doar să vrem să facem un bine pentru ceilalţi”, a mai spus Dan Şlincu.


Donatorii primesc şapte bonuri de masă, reducere cu 50% la transportul în comun pe timp de o lună şi o zi liberă. De asemenea, ei beneficiază gratuit de mai multe analize ale sângelui: pentru hepatita B şi C, HIV (SIDA), VDRL (sifilis), HTLV (leucemie), Hemoglobina, stabilirea grupei sanguine şi anticorpii antieritrocitari pentru fetele cu RH negativ.
Donator de sânge poate fi orice cetăţean român cu domiciliul în România sau orice cetăţean al Uniunii Europene care are reşedinţa în România, în deplină stare de sănătate şi care se supune regulilor prelevării de sânge total şi componente sanguine de origine umană.

 

Condiţiile pentru a putea dona sânge:
– vârsta cuprinsă în intervalul 18-60 ani
– greutate peste 50 de kilograme
– puls regulat, 60 -100 bătăi/minut
– tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
– să nu fii suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale
– femeile să nu fie: însărcinate, în perioada de lăuzie sau în perioada menstruală
– să nu fie sub tratament anticoncepţional
– să nu fie după tura de noapte
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării
– să nu fie sub tratament pentru diferite afecţiuni: hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine
– să nu aibă sau să fi avut: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis, vitiligo), miopie forte (peste şase dioptrii) sau cancer

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...