sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTCărţi de identitate false descoperite la controlul de frontieră

Cărţi de identitate false descoperite la controlul de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Stânca au descoperit, ascunse asupra a doi bărbaţi, patru cărţi de identitate false care urmau să fie folosite în Germania. Falsurile au fost descoperite ieri seară, când în PTF Stânca s-au prezentat pentru a intra în ţară, ca pasageri într-un autoturism ce se deplasa către Germania, G.P. cu dublă cetăţenie română şi moldovenească, în vârstă de 28 de ani, şi I.M., în vârstă de 41 de ani, din Republica Moldova.
În momentul în care au cerut documentele pentru control, poliţiştii de frontieră au descoperit asupra lui G. P., ascunse și nedeclarate, două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care erau imprimate fotografiile a doi cetăţeni din Republica Moldova, iar asupra lui I.M., alte două cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care erau imprimate fotografia sa şi a soţiei sale. Nevoiţi să ofere explicaţii, I.M. a declarat că a procurat cărţile de identitate de la conaţionali, plătind câte 100 de euro pentru fiecare, falsurile urmând aa fi folosite în Germania, pentru a găsi mai uşor un loc de muncă, în timp ce G.P. a invocat că a primit cele două cărţi de identitate pentru a fi predate în Germania unor persoane necunoscute, fără a avea cunoştinţă că nu sunt documente autentice. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
11.6 ° C
12.1 °
11.6 °
54 %
3.3kmh
44 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...