spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTEscroci cu măşti de cetăţeni străini

Escroci cu măşti de cetăţeni străini

O escrocherie cu bijuterii false a fost dejucată luni de poliţiştii botoşăneni. Totul a plecat de la o sesizare a unui şofer în vârstă de 33 de ani, din comuna Lozna, care s-a plâns poliţiştilor din cadrul Secţiei Rurale nr. 5 Mihăileni că a fost ţepuit de doi indivizi necunoscuţi. Bărbatul susţinea că a fost oprit pe şosea de cei doi suspecţi care s-au recomandat a fi cetăţeni turci şi care, sub pretextul că au rămas fără motorină şi nu au bani, i-au oferit spre vânzare un inel din metal de culoare galbenă, despre care pretindeau că este din aur. Imediat ce s-au văzut cu banii, escrocii au dispărut în grabă cu o maşină. În urma sesizării, au fost constituite echipe operative, iar investigaţiile au dus la depistarea suspecţilor, fiind vorba de un tânăr în vârstă de 21 ani şi un bărbat în vârstă de 47 ani, unul dintre ei fiind din judeţul Ialomiţa iar celălalt din municipiul Bucureşti, care au fost conduşi la sediul poliţiei. Puşi faţă în faţă cu probele, cei doi au recunoscut totul, însă poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. „Cu această ocazie, readucem în atenţia cetăţenilor să manifeste prudenţă atunci când intră în legătură cu persoane necunoscute, pentru a nu cădea victime ale infractorilor voiajori”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean. Poliţiştii botoşăneni recomandă, de asemenea, ca cetăţenii să nu dea curs unor oferte comerciale aparent avantajoase, constând în vânzarea unor diferite obiecte de uz casnic sau bijuterii din diverse metale direct la domiciliu. Acestea sunt doar pretexte folosite de anumite persoane pentru a intra în locuinţa cumpărătorului, iar în momente de neatenţie urmăresc sustragerea de valori sau bunuri din imobil.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
12.2 °
66 %
2.6kmh
100 %
joi
13 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...