spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTSindicaliştii din educaţie sunt nemulţumiţi de inechităţile salariale

Sindicaliştii din educaţie sunt nemulţumiţi de inechităţile salariale

În sistemul de învăţământ sunt multe inechităţi salariale. La această concluzie a ajuns conducerea Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, din discuţiile cu cadrele care au luat banii aferenţi lunii ianuarie, în urmă cu câteva zile. Liviu Axinte, liderul LSI, a declarat că totul pleacă de la sistemul de plată prin EduSal, caracterizat un fel de Big Brother al angajaţilor din sistem.

„Un profesor care are ore în două școli, are salariu de încadrare diferit la o unitate la alta. Faptul cel mai șocant, o profesoară are normă în patru școli şi patru salarii de încadrare diferite”, a arătat Liviu Axinte.

O altă problemă sesizată este aceea că bucătarii calificaţi din unităţile unde sunt cantine au primit o leafă egală cu cea a muncitorului necalificat. „Am aflat că printr-o ordonanţă a guvernului, o poziţie de bucătari calificat din grilă a fost scoasă. Nu se poate aşa ceva. Salarizarea trebuie să fie în funcţie de importanţa socială a muncii. Avem adresă făcută prin intermediul federaţiei ministerelor Muncii şi Educaţiei. Acea ordonanţă a făcut nişte corecţii, însă în dezavantajul oamenilor”, a mai spus Liviu Axinte.

Potrivit liderului LSI, în acordul încheiat cu guvernul în 30 noiembrie 2018, una dintre solicitări era tocmai corectarea sistemului de salarizare, astfel încât doi angajaţi din învăţământ, pe aceeaşi treaptă de vechime, de studii, care lucrează în şcoli diferite, să aibă aceeaşi remuneraţie.

„Trebuie reglate aceste probleme. De fapt asta enunţă ca principiu şi legea, respectiv la vechime egală şi aceeaşi specializare să fie acelaşi salariu”, a mai afirmat Liviu Axinte.

Pe 1 martie, liderii organizaţiilor afiliate la LSI vor avea colegiu judeţean, cadru în care vor fi prezentate problemele din şcoli şi se va stabili dacă se impune organizarea unor mişcări de protest.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11.7 ° C
11.7 °
11.5 °
85 %
1.3kmh
100 %
joi
11 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...