vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTLiceul cu Program Sportiv a primit cărţi din Marea Britanie

Liceul cu Program Sportiv a primit cărţi din Marea Britanie

Liceul cu Program Sportiv a primit o importantă donaţie de carte din Marea Britanie, în cadrul proiectului „Carte pentru România”. Cărţile au fost aduse la LPS de către Cristian Stîncanu, profesor în cadrul Newman Catholic College din Brent – Marea Britanie, director executiv al comunității ”My Romania community”. Cristian Stîncanu este  originar din Botoșani și are legături de suflet cu Liceul cu Program Sportiv. Graţie acestei colaborări, biblioteca liceului s-a îmbogăţit cu peste 600 de cărți noi în limba engleză din partea ”My Romania community”, o bună parte dintre acestea provenind de la BBC, emisiunea Doctor Who, mult îndrăgită de tineri.

În urmă cu două zile, Cristian Stîncanu s-a întâlnit cu aproximativ 200 de elevi ai liceului, cu care a dialogat cu elevii în limba română, dar şi în engleză.

Cristian Stîncanu a salutat implicarea învăţătoarei Anca Bompa în inițerea acestui proiect de succes concretizat până în prezent prin donarea a peste 1300 de cărți. Acesta s-a declarat încântat şi de dialogul cu elevii de la LPS.

„A fost extraordinară participarea elevilor la dialog. Chiar dacă sistemul britanic este oarecum diferit, iar disciplina este ceva mai severă, am încercat să le explic elevilor că școala și familia lucrează împreună în Regatul Unit, iar educația de calitate este garanția unei societăți puternice în viitor, bazate pe principii”, a mai precizat Cristian Stîncanu.

În acelaşi cadru au fost premiați și câțiva elevi cunoscători de limba engleză, respectiv Miruna Doroftei, Amalia Vasiliu și Alexandru Abăcioaiei. Cristian Stîncanu a primit distincții din partea școlii, un fanion special și a oferit, la rândul său, cadouri cadrelor didactice.

Centrul Europe Direct Botoșani, coordonat de jurnalistul Radu Căjvăneanu, a fost partener al manifestării de la LPS. Radu Căjvăneanu a dăruit elevilor câteva sute de cărți de la Comisia Europeană.

Reprezentanţii LPS doresc să colaboreze şi cu alte unităţi de învăţământ pentru ca tot mai mulţi elevi să aibă acces la cărţile primite din Marea Britanie. ”Dorim ca activitatea noastră să se extindă prin încheierea unor parteneriate cu alte școli din Botoșani.  Și alți  elevi ar putea deveni abonați la biblioteca liceului nostru să beneficieze și ei de studiul cărților în limba engleză”, a declarat profesorul Carmen Ciobanu.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...