vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTMunicipalitatea botoşăneană a pierdut 4,3 milioane de lei

Municipalitatea botoşăneană a pierdut 4,3 milioane de lei

Municipalitatea botoşăneană continuă să piardă fonduri importante urmare a scăderii impozitului pe venit de la 16 la 10%. La acest capitol pierderile sunt de peste patru milioane de lei. „Dacă luna trecută spuneam că am pierdut 2,3 milioane de lei, luna asta am mai pierdut două milioane de lei. Deci avem undeva peste 4,3 milioane de lei pierdute, în primele două luni din an, de la impozitul pe venit”, a explicat Cătălin Flutur, primarul municipiului.

Scăderea fondurilor din impozitul pe venit nu este singura problemă cu care se confruntă municipalitatea. Cătălin Flutur a apreciat că, în macheta legii bugetului, Botoşaniul figurează cu venituri din impozite şi taxe mult mai mari.

„Este incredibilă macheta respectivă. Nouă când ni se calculează bugetul la Botoșani, la venituri proprii suntem trecuți cu 46 de milioane de lei, în condițiile în care, anul trecut, am realizat 37 de milioane de lei. Dintr-o dată avem vreo nouă milioane de lei, prinși la venituri proprii de către cine o fi făcut machetele și, dacă mai avem nouă milioane în plus, din punctul lor de vedere se închide bugetul”,  a explicat Cătălin Flutur, adăugând că se putea ajunge la venituri de 46 de milioane de lei dacă aleşii municipali PSD erau de acord cu majorarea impozitelor şi taxelor locale şi scăderea subvenţiei la termoficare.

Cum legea bugetului de stat încă nu a fost promulgată de preşedintele ţării, Cătălin Flutur a arătat că, cel mai probabil, municipiul va avea buget aprobat în luna aprilie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...