joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BT„Rock you!” la Miss Preunivesitaria de la A.T. Laurian

„Rock you!” la Miss Preunivesitaria de la A.T. Laurian

Aflaţi în emoţiile şi agitaţia olimpiadelor judeţene, laurienii nu uită să se şi distreze. Şi se pricep de minune, fiind atenţi la toate detaliile, lucru demonstrat cu vârf şi îndesat în acest final de săptămână, când au organizat Balul Miss Preuniversitaria 2019. Lăsându-i pe boboci deoparte, cei cu ceva mai multă experienţă şi-au realizat un bal propiu, tema aleasă fiind „Bohemian Rhapsody”. 14 concurenţi din clasele X-XII s-au întrecut pe ritmurile şi mesajele artistice ale celebrilor şi simpaticilor membri ai trupei Queen, readuşi în atenţia publicului de recentul Oscar.
Şi pentru că muzica lui Freddie explodează de energie şi armonie, balul preunivesitar al Colegiul Naţional „A.T.Laurian” a excelat, oferind publicului ce a umplut Casa Sindicatelor, câteva ore de distracţie şi destindere. Coordonaţi de profesorii Elena Alecsa, Niculina Coromă, Talida Grunzac, Coca Dorica şi Tudor Grădinaru, cei peste 30 de organizatori au pus toate detaliile la punct, asigurând programul artistic, convingând sponsorii, realizând decorurile şi pregătind galeriile. Din surse apropiate organizatorilor am aflat că premiile au fost consistente, banii motivând o dată în plus concurenţii să abordeze cât se poate de serios competiţia. Aşa s-a făcut că rochiile, costumele, dansurile şi coafurile au fost la înălţime, „fiţoşii” de la Laurian demonstrând şi de această dată bun gust, dezinvoltură, eleganţă şi stil. Şapte câştigători au fost desemnaţi, Miss şi Mister Preuniversitaria 2019 fiind Mădălina Rotariu şi Alexandru Olaru. Argintul l-au luat Medeea Condurache şi Tudor Borfotină, iar bronzul Anamaria Borş şi Matei Zodilă. Matei a fost şi cel mai popular, în timp ce Diana Ficiuc a fost votată Miss Popularitate.
Pentru mulţi dintre laurieni viitoarele momente de distracţie vor fi cele de la finalul anului şcolar, însă până atunci mai e drum lung şi cu emoţii mari pentru toate competiţiile şi examenele ce se apropie. Succes!

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
10.2 ° C
13.7 °
10 °
54 %
4.7kmh
46 %
joi
11 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...