spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTElena Spiridon are nevoie de ajutorul semenilor

Elena Spiridon are nevoie de ajutorul semenilor

În prag de primăvară, o fetiţă de nouă ani are nevoie de ajutorul semenilor pentru a se putea bucura de viaţă şi de copilărie. Elena Spiridon s-a născut cu mai multe malformații grave, însă medicii români au reușit să o salveze. Micuţa a suferit prima operaţie la două zile după ce a venit pe lume. Ea a fost diagnosticată cu mielomeningocel, formă cea mai gravă de spina bifida şi trebuia operată în maxim 72 de ore de la naştere.

”Deoarece coloana nu s-a închis în timpul sarcinii,  nervii din coloană și măduva spinării erau ieșite în afară între două vertebre, sub forma unui sac. Operația a constat de fapt în încercarea de a introduce în coloană nervii și țesuturile, restul se taie, iar în felul ăsta sunt afectați nervii de la genunchi în jos şi cei de la simțuri. Apoi la o lună de la naștere, a apărut hidrocefalia – acumulare de lichid în cutia craniană. Aceasta a fost operată la o lună jumătate de la naștere prin montarea unui drenaj cu care va trăi toată viața”, îşi aminteşte Simona Spiridon, mama Elenei. După cele două operaţii, pentru fetiţă au urmat multe  ghipsuri şi alte două operații la picioare.

Mai mulți doctori din centre universitare din țară le-au spus părinţilor că Elena nu o să meargă niciodată, însă aceştia nu s-au dat bătuţi.

Anul trecut, Elena a fost operată la București, operația fiind achitată din fondurile strânse de Asociația „Salvează o inimă” în mediul online. De atunci fetița urmează un program intens de recuperare.

Elena mai are nevoie de trei operații vitale (la cap, zona cervicală și la coloană) pentru că visul ei să se împlinească. Cele 3 operații constau în repunerea în funcțiune a valvei ce drenează lichidul cefalorahidian (Hidrocefalie), operația de decompresie a malformaţiei Arnold Chiari şi desprinderea nervilor de vechea operație de mielomeningocel.

Operaţiilor vor fi efectuate în decurs de o lună, la interval de cinci – zece zile, încă costurile totale se ridică la 33.000 de euro, sumă care depăşeşte posibilităţile familiei.

Asociaţia “Salvează o inimă” a sărit din nou în ajutorul acestei familii greu încercate şi a reluat campania de strângere de fonduri pe platforma sa de donaţii – https://salveazaoinima.ro/campaigns/elena-spiridon-2/

De asemenea, donaţiile pot fi făcute şi prin SMS, la 8832, cu textul “Elena” sau prin transfer bancar în consturile Asociaţiei: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în dolari).

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...