spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTPromisiuni şi laude la întâlnirea cu minstrul Transporturilor (Galerie foto - video)

Promisiuni şi laude la întâlnirea cu minstrul Transporturilor (Galerie foto – video)

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şeful Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga şi şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi au venit ieri la Botoşani într-un exerciţiu de imagine pentru partidul de guvernământ. Însoţiţi de toţi parlamentarii PSD, în frunte cu preşedintele interimar al organizaţiei judeţene, vicepreşedintele Senatului, Doina Federovici, oficialii guvernamentali au descins la Prefectură pentru discuţii cu o parte a primarilor şi oficialii judeţului. Totul s-a purtat într-un festivism demn de o epocă apusă de ceva decenii.

Bineînţeles că, la fel ca şi prima sa vizită, de acum doi ani şi cinci zile, ministrul Cuc a marşat pe ideea modernizării drumului care leagă Botoşaniul de Iaşi. Ca déjà vu să nu poată fi contestat, până şi declaraţiile parcă au fost acelaşi sau dacă s-au „schimbat pe ici pe colo”, esenţa a rămas aceeaşi, iar verbele folosite au fost la viitor, „vom face” fiind preferatul oficialului şi al parlamentarilor aflaţi la întâlnire.

Licitaţie, publică doar cu câteva ore înainte de descinderea ministrului

La fel ca şi în martie 2017, ministrul a anunţat licitaţia drumului spre Iaşi. Licitaţia a fost postată pe SEAP, sistemul electronic de achiziţii, pe 6 martie, noaptea, la ora 1:38, adică un pic înainte de descinderea la Botoşani. Oficialii CNAIR au negat că ar fi fost pregătită dinainte pentru vizita ministrului, deşi nu au avut nicio explicaţie de ce această ridicare pe SEAP a durat atât de mult, procedurile de achiziţiei fiind reluate, potrivit unui comunicat al Companiei, încă de pe 4 februarie. În fine, concluzia lui Narcis Neaga a fost că abia la acea oară a fost vizibilă pentru public licitaţia, documentele fiind încărcate mult mai devreme pentru obţinerea avizului ANAP (n.r. – Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice) şi al autorităţilor europene.

Drum gata, cel mai repede, la jumătatea lui 2022

Trecând peste aspectele de formă, discuţiile purtate între ministru şi primarii aflaţi la întâlnire, cu două excepţii notabile – primarul de Flămânzi, Dan Oloeriu, şi cel de Ştefăneşti, Florin Buţura –, toţi ceilalţi erau primari PSD şi alături de parlamentarii care au luat cuvântul nu ştiau cum să-i ridice mingile la fileu ministrului. De exemplu, deputatul Costel Lupaşcu vorbea la un moment dat de finalizarea asfaltării drumului spre Iaşi în 2020, când sunt alegerile locale şi cele parlamentare.

Termenul adus în discuţie este unul total rupt de realitate, când, potrivit anunţului postat pe SEAP, ofertele pot fi depuse până pe 22 aprilie, ora 15:00, iar termenul lor de evaluare a fost stabilit pentru 22 octombrie, ora 18:00. Teoretic atunci ar trebui să se anunţe câştigătorul, dar, ţinând cont de experienţa licitaţiei trecute, anulată pe 22 ianuarie, comisia de licitaţie a cerut de două ori prelungirea termenului de evaluare cu câte 30 de zile. Apoi, există riscul, deloc mic, al contestaţiilor, ceea ce va împinge încă vreo câteva luni bune începerea lucrărilor la acest proiect.

Dar să luăm cel mai optimist caz şi să admitem că de pe 22 octombrie va începe să curgă timpul alocat proiectării. Acesta, potrivit CNAIR, este de cinci luni, după care alte 24 de luni vor fi alocate execuţiei. Astfel, în cel mai fericit caz, termenul de finalizare al investiţiei este undeva în martie 2022. Şi asta în cazul în care nu vor exista solicitări de prelungire a evaluării ofertelor şi contestaţii.

Este nevoie de o accelerare şi o monitorizare mult mai atentă a proiectelor pe care le vom implementa în judeţul Botoşani… Botoşani – Târgu Frumos va fi un proiect pe care mă voi apleca personal pentru ca să fie implementat în regim de urgenţă, … în cursul acestui an să înceapă execuţia la acest obiectiv. Bani sunt, sperăm să fie desemnată şi o firmă câştigătoare bună, care să lucreze şi vă promit că perioada de evaluare a ofertelor va fi foarte rapidă şi vom începe lucru în acest an”, a fost discursul ministrului, care i-a convins doar pe reprezentanţii PSD din sală.

Contre cu un primar PNL

Apreciem curajul dumneavoastră de a veni la Botoşani. Sunt primarul unei localităţi cu un drum care ne vizează direct, ceea ce înseamnă tronsonul 28 B. Întâmplarea face să văd acel proiect, să văd SF-ul (n.r. – studiul de fezabilitate) la baza respectivă. Tot întâmplarea face să cunosc ce înseamnă procedura de licitaţie şi înţeleg şi am speranţa, chiar dacă mai târziu, sperăm noi să se realizeze acest drum care într-adevăr ne ţine captivi de tot ceea ce înseamnă dezvoltare. Eu întrebarea v-am pus-o şi în mandatul anterior, răspunsul teoretic l-am primit şi atunci şi acum. Sperăm fapte şi să nu se întâmple ca altă dată”, a fost poziţia primarului liberal al Flămânziului, Dan Oloeriu.

Suma alocată de CNAIR pentru această investiţie se ridică la 268,6 milioane de lei (peste 50 de milioane de euro), fără TVA. Cu aceşti bani se va face proiectarea drumului, dar şi turnarea de covor asfaltic 71,512 kilometri, dintre care 39 de kilometri pe teritoriul judeţului Botoşani, iar investiţia mai cuprinde reabilitarea a opt poduri pe tot traseul şi construirea unuia nou.

Liberalii, puşi la zid de ministru şi primarii PSD

Primarul liberal de Ştefăneşti, Florin Buţura, a avut la rândul său contre cu ministrul Cuc şi cu reprezentanţii PSD, în special cu Doina Federovici. „Vin cu speranţa că voi pleca la Ştefăneşti cu o promisiune din partea dumneavoastră… Îmi dau seama că dacă Botoşani – Târgu Frumos se face mai repede, Botoşani – ştefăneşti şi Manoleasa – Bădărăi vor mai dura mulţi ani. Nu am nicio şansă să pot promite că până în 2020 se va începe ceva. Aţi spus că de la Manoleasa spre Bădărăi se va face întreţinere. Cred că până la finalul anului va fi impracticabil şi drumul acela”, a spus Buţura.

Acesta a fost contrat iniţial de ministru, care i-a spus că la rectificare va fi prinsă o sumă pentru proiectare şi eventual ceva execuţie la respectivele tronsoane de drum. Replica cea mai dură a venit de la Doina Federovici, care i-a acuzat pe liberalii că nu fac altceva decât dezinformează, botoşănenii, în timp ce ea şi colegii săi se zbat pentru fonduri. Mai mult ea l-a acuzat pe preşedintele Iohannis că a „blocat timp de trei luni Ministerul Transporturilor” şi că a refuzat să promulge bugetul Guvernului PSD. „Ajunge cu minciuna, cu demagogia, ajunge cu dezinformarea. Trei luni de zile Ministerul Transporturilor a fost blocat pentru că nu am avut un ministru, am avut interimar sau activitatea s-a desfăşurat prin intermediul secretarilor de stat”, a spus Federovici. Realitatea e că guvernarea PSD a schimbat miniştrii Transporturilor ca pe şosete, de exemplu, Cuc fiind deja la al doilea mandat în mai puţin de doi ani. Iar rezultatele acestei strategii se văd.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...