vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAvertisment al poliţiştilor - Atenţie la comercianţii ambulanţi !

Avertisment al poliţiştilor – Atenţie la comercianţii ambulanţi !

Judeţul Botoşani pare să fi fost luat cu asalt de tot felul de comercianţi ambulanţi, care în spatele afacerilor ilegale ascund activităţi infracţionale. Ieri, de exemplu, poliţiştii din cadrul posturilor comunale din Româneşti şi Corlăteni au depistat patru autoturisme, înmatriculate în judeţul Suceava, ai căror ocupanţi se dădeau drept comercianţi ambulanţi. În cele patru vehicule se aflau în total opt persoane, cu vârste cuprinse între 16 şi 39 de ani, dintre care două femei şi şase bărbaţi, toţi din judeţul Suceava, care susţineau că vând obiecte de uz casnic, fără a avea însă documente legale. Prin urmare, poliţiştii au aplicat trei sancţiuni contravenţionale pentru comerţ ilicit, cuantumul total al acestora depăşind 6.000 de lei.

Poliţiştii atrag din nou atenţia cetăţenilor cu privire la unul dintre modurile de operare adoptate de infractorii voiajori, respectiv cel prin care se prezintă drept vânzători ambulanţi şi oferă spre vânzare diverse bunuri sau afirmă că doresc să achiziţioneze bunuri de la cetăţeni (electrocasnice vechi, fier vechi, diverse produse obţinute în gospodăria proprie). Acesta este doar un pretext de a pătrunde în curtea sau locuinţa dumneavoastră şi să observe unde vă ţineţi lucrurile de valoare sau banii, iar prin distragerea atenţiei, pot comite furtul chiar atunci.

Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă următoarele:

  • Acordaţi atenţie persoanelor străine de localitatea dumneavostră care bat la porţile oamenilor sub diverse motive.
  • Reţineţi semnalmentele acestora, precum şi alte detalii, cum ar fi bunurile pe care le vând sau autovehiculul cu care se deplasează (culoare, număr).
  • Ţineţi permanent legătura cu rudele şi vecinii care sunt în vârstă, reamintindu-le de regulile de siguranţă personală, pentru a nu deveni victimele infracţiunilor de furt sau înşelăciune.
  • În cazul în care deveniţi victima unei astfel de infracţiuni, sesizaţi de îndată organele de ordine, prin apelarea numărului unic de urgenţă 112 sau la cea mai apropiată unitate de poliţie!
Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
11 ° C
11.1 °
8.2 °
61 %
1.8kmh
99 %
vin
18 °
sâm
23 °
Dum
24 °
lun
25 °
mar
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...