vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAutorităţile din Suceava au pus tunurile pe omul de afaceri care a...

Autorităţile din Suceava au pus tunurile pe omul de afaceri care a realizat primul metru de autostradă din Moldova

Primarul de Bosanci, Neculai Miron (ALDE), susţine că primul kilometru de autostradă ar fi fost construit pe teritoriul comunie pe care o conduce şi nu între Putna şi Voroneţ cum a anunţat omul de afaceri Ştefan Mandachi. Mai mult, edilul afirmă că metrul de autostradă a fost construit în această iarnă, pe un teren arabil aflat pe marginea drumului DN2/E85, la patru kilometri de la ieşirea din Suceava spre Fălticeni, pe partea stângă, lângă un panou publicitar şi că nu are autorizaţie de construire. Miron a menţionat că a aflat depre lucrările de acolo chiar în ziua construirii, dar, când s-a dus să verifice ce se întâmplă, platforma era deja construită, iar pe şantier nu se mai afla nicio persoană în măsură să îi răspundă la întrebări. Ulterior, compartimentul de urbanism al Primăriei Bosanci l-a identificat pe proprietarul terenului, care nu este Ştefan Mandachi, dar despre care primarul consideră că ar putea fi un apropiat al afaceristului.

Edilul spune că deocamdată nu a dispus sancţionarea proprietarului sau beneficiarului pentru executarea unor lucrări neautorizate. Asta pentru că primarul este convins că platforma betonată va fi desfiinţată după evenimentul de pe 15 martie.

 

Răzvan Cuc: „Înţeleg demersul domnului”

 

Pe de altă parte, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat, la Botoşani, că înţelege demersul lui Ştefan Mandachi şi chiar că îl motivează. „Eu înţeleg demersul oricărui român, pentru că, într-adevăr, răbdarea a ajuns la o limită şi lucrul acesta nu poate decât să ne impulsioneze şi mai mult ca să accelerăm proiectele, să modificăm legislaţia, să facem proceduri mai simplificate… Înţeleg demersul domnului, antreprenorului din Suceava”, a declarat Cuc. Deşi sâmbătă a fost la Suceava, Răzvan Cuc nu a mers la primul metru de autostradă din Moldova, pentru că nu a avut prinsă în program o astfel de vizită. „Noi lucrăm conform legislaţiei”, a fost mesajul transmis de minsitrul Cuc.

La şedinţa cu primarii de la Prefectura Botoşani, ministrul Cuc a fost ironizat de primarul liberal de Ştefăneşti, Florin Buţura, care a insinuat că oficialul guvernamental a venit în Moldova „să inaugureze primul metru de autostradă”.

Ştefan Mandachi, un om de afaceri din Suceava, a construit, în mod simbolic, primul metru de autostradă din Moldova. Supărat pe lipsa de iniţiativă a autorităţilor şi dezinteresul faţă de construcţia autostrăzilor, Ştefan Mandachi a contractat o firmă de specialitate care a construit un metru de autostradă în câteva ore. Acesta va fi inaugurat pe 15 martie, la ora 15:00, când este programat şi un protest de 15:00. Ministrul Răzvan Cuc a declarat, la Botoşani, că în acel moment va fi pe un şantier, dar că nu va opri munca.

Costuri uriaşe pentru autostrăzile de stat

O privire aruncată asupra costurilor de construire a unui kilometru din autostrada Moldova arată diferenţe mari între cele înregistrate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) şi cele suportate din buzunarul propriu de către Ştefan Mandachi.

Costurile suportate de Ştefan Mandache sunt de 4.500 de euro, ceea ce înseamnă 4,5 milioane de euro pentru un kilometru. În medie, însă, dacă s-ar face din bani publici, un metru de autostrada ar costa cam 17.647 euro, deci de aproximativ patru ori mai mult. Realizarea în parteneriat public privat scumpeşte şi mai mult autostrada, urmând să fie adăugate costurile de finanţare, profiturile constructorilor, etc.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...