joi, martie 28, 2024
AcasăLocal BTCâmpuri arse de focuri scăpate de sub control (UPDATE)

Câmpuri arse de focuri scăpate de sub control (UPDATE)

Igienizarea terenurilor prin arderea resturilor vegetale continuă să provoace incendii în judeţ. Zeci de hectare de teren agricol au fost pârjolite ieri de flăcările scăpate de sub control. La Gorbăneşti, focul s-a întins pe circa 40 de hectare, incendiul fiind stins cu ajutorul pompierilor militari de la Garda de Intervenţie Truşeşti.

Tot ieri, un incendiu declanşat pe marginea drumului care leagă municipiile Botoșani și Dorohoi a dus la oprirea circulaţiei pe ambele sensuri timp de aproape o oră şi jumătate. Aici, incendiul a afectat numai patru hectare de vegetaţie, însă fumul dens a pus în pericol siguranţa şoferilor aflaţi în trafic pe drumul naţional. Din acest motiv, autorităţile au trimis la faţa locului inclusiv echipaje de la Serviciul Rutier, care au dispus oprirea circulaţiei. Şi la Mihălăşeni focul a mistuit vegetaţia uscată de pe terenurile agricole, punând în pericol copacii de pe acele exploataţii.

„În ultimele 24 de ore, pompierii botoşăneni au fost solicitaţi şi au intervenit pentru stingerea a 21 de incendii produse în gospodăriile sau pe trenurile agricole din Botoșani, Călărași, Ștefănești, Năstase (Mihălăşeni) Carasa (Corlăteni), Racovăţ (Pomârla), Ibăneşti, Văculeşti, Lupăria (comuna Prăjeni), Chiţoveni (oraş Flămânzi), Cândeşti, Mihai Eminescu, Gorbăneşti, Siliştea (comuna Stăuceni), Roşiori şi Rădeni (comuna Frumuşica)”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Pentru stingerea celor 21 de incendii au intervenit, în total, 128 de pompieri militari şi voluntari. Un bilanţ făcut astăzi de reprezentanţii ISU arăta că numai în ultimele 24 de ore a ars vegetaţia uscată de pe circa 70 de hectare, 12 tone de furaje şi o anexă, pompierii împiedicând extinderea flăcărilor la mai multe locuinţe.

Pentru a patra zi consecutiv, reprezentanţii ISU fac apel la populaţie să respecte regulile şi măsurilor de apărare împotriva incendiilor specifice utilizării focului deschis pentru a nu genera dezastre sau tragedii.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
12.2 ° C
12.2 °
10.6 °
71 %
6.3kmh
100 %
joi
20 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...