vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTAjutoare de la stat pentru producătorii de usturoi

Ajutoare de la stat pentru producătorii de usturoi

Producătorii de usturoi vor beneficia de subvenţii din partea Ministerului Agriculturii. Începând cu acest an, producătorii se pot înscrie la direcţiile agricole pentru a putea beneficia de un „ajutor de minimis” de 1.000 de euro pe hectar. „Am avut o întâlnire cu cultivatorii de usturoi din zona Copălău şi sperăm să avem înscrieri. Programul se adresează celor care cultivă cel puţin 3.000 de metri pătraţi cu usturoi. Ajutorul de minimus este de o mie de euro la hectar, deci la 3.000 de metri pătraţi sunt 300 de euro şi creşte în funcţie de suprafaţă. Producţia care trebuie obţinută este de trei tone la hectar”, a declarat Stelică Trofin, directorul adjunct al Direcţiei Agricole Botoşani.

Potrivit acestuia, au fost identificaţi în zona Copălău 38 de agricultori care se încadrează, într-o primă fază, în criteriile impuse de programul guvernamental. „Am văzut suprafeţe (n.r. – în zona Copălău) şi de 1,5 şi 2 hectare cultivate cu usturoi, dar sunt doar câţiva. Majoritatea sunt până într-un hectar, dar acum, cu acest program, poate că vor pune suprafeţe mai mari să se poată încadra la subvenţii”, a mai spus oficialul Direcţiei Agricole.

Înfiinţarea unui hectar de usturoi costă undeva la 30.000-40.000 lei.

Din păcate, agricultorii vor trebui să-şi comercializeze singuri produsele, statul neintervenind să le asigure pieţe de desfacere. „Ei trebuie să demonstreze că au vândut marfa prin file din carnetul de comercializare, din acel atestat de producător, iar fermele cu facturi”, a mai spus Trofin. Acesta a ţinut să sublinieze că este foarte grea cultura de usturoi, deoarece presupune multe activităţi manuale. „Acum au mai apărut maşini de plantat şi o să fie uşor, dar sunt foarte multe lucrări care se fac manual la usturoi”, a recunoscut Trofin.
Acesta speră ca programul să aibă un succes măcar la fel de mare ca cel de tomate. „
La început eram reticenţi şi nu credeam că o să aibă căutare, dar acum Programul «tomate» este unul de succes. Noi am ajuns în judeţul Botoşani să avem o sută de legumicultori care cultivă roşii în solare”, a conchis specialistul.

Bugetul pentru anul 2019 pentru subvenţionarea usturoiului este de două milioane de euro.

Demersuri pentru protejarea usturoiului de Copălău în UE

Autorităţile locale din comuna Copălău au demarat înregistrarea usturoiului cultivat în localitate, ca produs cu indicaţie geografică protejată de Uniunea Europeană. Primarul localităţii, Ciprian Ivanov, susţine că usturoiul produs de localnicii din Copălău este unic în Europa prin proprietăţile sale şi, din acest motiv, trebuie protejat.

O treime dintre localnici se ocupă cu producerea şi comercializarea usturoiului, această cultură constituind pentru mulţi şi unica sursă de venit. Ciprian Ivanov spune că în cel puţin 400 de gospodării din totalul celor 1.400 se întâlneşte celebrul usturoi.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
18.6 ° C
18.8 °
17.7 °
27 %
6.7kmh
24 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...