marți, aprilie 16, 2024
AcasăLocal BTStudent olimpic botoşănean, invitat la Palatul Cotroceni

Student olimpic botoşănean, invitat la Palatul Cotroceni

Olimpicul internaţional Octavian Eusebiu Halici, student în anul I la  Facultatea de Studii Administrative şi Ştiinţe Politice (specializarea limba franceză) din cadrul Universităţii Bucureşti, a participat marţi la un eveniment organizat la Palatul Cotroceni. La recepţia organizată de preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia sărbătoririi lunii francofoniei, în prezența Excelenţei Sale Louise Mushikiwabo, secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), au fost invitaţi olimpici români şi cadre didactice, precum și diplomați din țările membre ale OIF.

În aceeași zi, a avut loc ceremonia acordării Înaltului Patronaj al Președintelui României, oferit Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), reprezentată la nivel național de către Sorin Cîmpeanu, pentru organizarea, în România, a conferinței IDNEUF 4. Conferinţa va fi organizată în perioada 18-21 iunie 2019, la București. La această conferință („Initiative pour le Développement du Numérique dans l’Espace Universitaire Francophone”, IDNEUF) vor participa reprezentanți ai învățământului superior din țările membre OIF.

ES Louise Mushikiwabo nu a ales întâmplător România, pentru prima ei vizită oficială în Europa. Alegerea a avut o valoare simbolică, dat fiind faptul că România, în calitate de far al francofoniei în regiune, derulează o serie de proiecte care pot deveni modele de urmat pentru celelalte state din OIF (de exemplu, programul burselor academice de cercetare Eugène Ionesco de care, din 2007, au beneficiat tineri din 39 de țări).

„Am rămas plăcut impresionat să constat că rezultatele muncii noastre, ale olimpicilor naționali și internaționali, sunt recunoscute și apreciate la un nivel atât de înalt. Deși este a doua oară când mă aflu într-o împrejurare de acest fel, emoția trăirii unei asemenea experiențe a fost inedită. Atmosferă destinsă, nume cu greutate, elevi și profesori din diverse colțuri ale țării, personalități politice – toate acestea m-au impresionat profund. Am admirat tineri frumoși, inteligenți și dornici de comunicare, de afirmare, optimiști, conștienți că, prin munca fiecăruia, se poate asigura succesul și că viitorul ne aparține”, a declarat Octavian Eusebiu Halici.

Acesta nu poate uita că, încă de când era în clasa a IX-a, profesorul Cristina Ciobanu îi spunea că limba franceză este o șansă.

Tânărul afirmă că limba franceză i-a oferit șansa să descopere oameni frumoși, locuri de vis, să câștige nenumărate concursuri naționale și internaționale, numeroase premii și satisfacții pe măsură. Octavian Eusebiu Halici studiază în limba franceză şi le este recunoscător pentru succesele de până acum  părinților și dascălilor îndrumători, profesorii Cristina Ciobanu Liceul <Regina Maria> Dorohoi şi Mirela Sandu – Şcoala Gimnazială <Mihail Kogălniceanu> Dorohoi. „Aş dori să le transmit cititorilor un mesaj în care cred din toată inima – Investiți în voi, în ceea ce vă place, în ceea ce vă definește și munciți din greu să obțineți ce vă doriți, pentru că merită! Și nu uitați că singurii învinși sunt cei care nu mai vor să încerce”, a concluzionat Octavian Eusebiu Halici.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
13.6 ° C
13.6 °
13.6 °
53 %
4.5kmh
63 %
mar
27 °
mie
9 °
joi
6 °
vin
12 °
sâm
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Și se plâng oamenii că nu sunt parcări în oraș. Iată că sunt, dar nu știu ei să le identifice.

EDITORIAL

De ceva timp suntem efectiv striviți de campania electorală, iar cei care visează la un nou mandat nu au pierdut ocazia de a ieși...

EPIGRAMA ZILEI

Cazul e nemaipomenit Și m-a lăsat fără cuvinte : Primul din clasă la tocit Spun toți că-i ... brici la minte!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...