vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTSăptămână cu vreme capricioasă

Săptămână cu vreme capricioasă

Primăvara continuă în notă capricioasă şi în această săptămână. Astăzi vremea va fi mai mult decât frumoasă, urmând a se înregistra temperaturi maxime de 23ºC sau chiar mai mari, în timp ce minimele vor oscila în jurul a 7ºC.

De mâine, însă, vremea se răceşte accentuat, maximele urmând a coborî şi cu aproape 15ºC, astfel că marţi şi miercuri acestea vor oscila în jurul a 11ºC, adică puţin peste nivelul temperaturii minime de luni. În cursul nopţii de miercuri minima va coborî chiar spre 2ºC. În paralel cu răcirea vremii, meteorologii prognozează pentru cele două zile ploi.

Vremea începe să se îndrepte de joi, când maximele vor urca spre 12ºC, iar minimele spre 6ºC. În acelaşi registru vor dansa temperaturile şi prima zi de weekend a săptămânii, pentru ca sâmbătă şi duminică să se încălzească şi mai mult, maximele urmând a atinge şi 16ºC.

Per ansamblu, regimul termic mediu diurn al aerului apropiat de normal în această săptămână va favoriza desfăşurarea lentă a proceselor vegetative la culturile de câmp. Soiurile timpurii de pomi fructiferi vor ieşi din repausul vegetativ şi, pe alocuri, se va semnala umflarea mugurilor de rod.

În acelaşi timp, ploile de la începutul săptămânii vor contribui la refacerea rezervei de apă în sol, care nu atinge indicatorii optimi, după afirmaţiile specialiştilor agronomi. „Rezerva în sol încă mai trebuie completată cu apă, dar, pentru moment, pentru a începe semănatul de primăvară, este bine. Apă va mai trebui”, a declarat Stelică Trofin, directorul adjunct al Direcţiei Agricole Botoşani. Acesta a mai precizat că „starea de vegetaţia, la grâu, orz, orzoaică stăm bine”, cam 80% şi că „singura problemă este la rapiţă”. „De asemenea, ne aflăm în plin program de arături de primăvară şi după cum ştiţi, tot datorită secetei se astă toamnă nu s-a putut ara, dar acum timpul ne-a permis şi putem ajunge la nivel pe care care ni l-am propus. Se fac şi lucrări de fertilizare şi trecem la însămânţatul culturilor de prima epocă”, a conchis Stelică Trofin.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
10.5 °
8.9 °
47 %
4.2kmh
25 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...