vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTBărbat mort la coadă la şomaj

Bărbat mort la coadă la şomaj

Un bărbat de 50 de ani, care dorea să îşi facă dosarul de şomaj a căzut din picioare în urma unui infarct. Incidentul a avut loc luni dimineaţă, în faţa Agenției Județene pentru Ocuparea Forțelor de Muncă (AJOFM), unde bărbatul pur şi simplu s-a prăbuşit din picioare.

Oamenii din zonă au încercat să îi sară în ajutor, însă au observat că bărbatul era inconştient şi au apelat imediat serviciul 112.

La faţa locului a fost trimisă o ambulanţă cu asistent, după care imediat şi cea cu medic. „La faţa locului am găsit pacientul în stop cardio-respirator. S-au declanşat imediat procedurile din protocolul de resuscitare, iar pacientul a răspuns pozitiv, după câteva zeci de minute. A fost transpotat la Urgenţe cu ritm cardiac şi puls, fiind transferat pe secţia de reanimare, prognosticul fiind însă, rezervat”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul SJA Botoşani.

Din păcate, la câteva ore după internare, inima bărbatului a cedat din nou, acesta nemaiputând fi resuscitat. Cazul a intrat şi în atenţia Poliţiei, care a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele decesului.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
5.3 ° C
6.6 °
5 °
67 %
4.5kmh
36 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...