spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTPrimari chemaţi la CJ să împartă bugetul

Primari chemaţi la CJ să împartă bugetul

Primarii din judeţul Botoşani au fost convocaţi mâine la Consiliul Judeţean în vederea stabilirii modului în care va fi împărţit bugetul pentru acest an. În discuţii vor fi banii pentru drumuri, sumele pentru reechilibrarea bugetelor locale urmând a fi calculate după un algoritm pus la dispoziţie de Ministerul Finanţelor. Astfel, cele două municipii nu vor putea primi în acest an sume mai mici de 12 milioane de lei (n.r. – 2,5 milioane de euro), în timp ce oraşele judeţului vor primi minim şase milioane de lei (n.r. – 1,25 milioane de euro). Sumele pe care urmează să le primească fiecare comună vor fi calculate în funcţie de populaţia rezidentă. Astfel, pentru fiecare membru al comunităţii va fi alocat minim 1.000 de lei, iar în cazul comunelor cu mai puţin de două mii de locuitori – Adăşeni, Cordăreni, Dimăcheni, Mitoc sau Viişoara – sumele nu vor putea fi mai mici de două milioane de lei (n.r. – aproximativ 400 de mii de euro).

În ceea ce priveşte drumurile, bugetul alocat pentru acest an este de 20,8 milioane de lei, care va trebui împărţit între CJ şi primării. Preşedintele CJ, Costică Macaleţi, intenţionează să le propună primărilor acelaşi algoritm de împărţire a banilor pentru drumuri ca anul trecut. „Trebuie să repartizăm sumele pentru drumurile comunale şi judeţene, iar proporţia va rămâne exact ca cea de anul trecut, 70% drumuri judeţene şi 30% pentru drumuri comunale… Este un buget bun, fiind un pic mai mare decât anul trecut. Dacă anul trecut am turnat 51 de kilometri de covor asfaltic, în acest an sperăm să turnăm covoare asfaltice pe 70 de kilometri”, a precizat preşedintele CJ, Costică Macaleţi, care şi-a mai redus planurile faţă de începutul anului pentru că salariile minime „din construcţii au crescut la 3.000 de lei” şi s-a „mai scumpit şi bitumul”.

Astfel, CJ-ul ca avea la dispoziţie în acest an aproximativ 15 milioane de lei, bani care vor fi folosiţi pentru peticiri şi turnarea unui de covoare asfaltice într-un singur strat. Jumătate din aceşti bani se vor folosi pentru reabilitarea drumului Flămânzi – Prăjeni – Plugari, care potrivit oficialilor CJ va fi primul drum pe care se va interveni. Pe lista priorităţilor a fost înscris şi drumul Vorona – Joldeşti – limită cu judeţul Suceava, dar şi sectorul de drum Dumeni – Havârna – Mileanca. Autorităţile promit că pe acestea se vor turna covoare asfaltice, în timp ce pe drumul Mileanca – Darabani se vor face doar plombări.

Intervenţia pe drumurile judeţene se va face însă la vară, deoarece serviciile de întreţinere abia au fost scoase la licitaţie după ce societatea Big Conf a reziliat contractul la finele lunii ianuarie. Termenul limită de depunere al ofertelor este 29 martie, după care curge perioada de evaluare, care, de regulă e de o lună. În funcţie de rapiditatea evaluării şi a contestaţiilor se va putea încheia acordul cadru, astfel că în cel mai fericit caz lucrările la drumurile judeţene ar putea începe cel mai devreme la începutul verii.

Judeţul Botoşani are aproximativ 652 de kilometri de drumuri judeţene, din care aproximativ trei sferturi sunt asfaltaţi. Multe sectoare de drum se află însă într-o stare deplorabilă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...