spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTŞoferie începută cu un accident grav (video)

Şoferie începută cu un accident grav (video)

Teribilismul tinerilor la volan nu mai cunoaşte limite. După ce un tânăr de 18 ani a fost descoperit băut la volanul maşinii cu care s-a răsturnat, un altul a băgat patru persoane în spital, inclusiv pe el, după ce maşina pe care o conducea s-a dat de două ori peste cap.

Deţinător al permisului de conducere de doar trei luni, un tânăr de 19 ani aflat la volanul unui Volkswagen Golf s-a dat cu maşina de două ori peste cap. Accidentul a avut loc marţi după-amiază în localitatea Lupăria, din comuna Prăjeni. Autoturismul condus de M.L. de 19 ani se îndrepta spre Prăjeni, însă la un moment dat şoferul a pierdut controlul asupra volanului, pe o porţiune de drum în pantă.

Carosabilul umed, dar şi lipsa de experienţă a şoferului, şi faptul că era băut, au făcut ca acesta să nu poată controla maşina, care a intrat în derapaj şi s-a izbit într-un mal de pământ de pe marginea drumului, după care s-a dat de două ori peste cap. Maşina în care se aflau patru tineri, printre care şi o minoră, a aterizat pe cupolă.

Din fericire, aceştia au reuşit să iasă singuri din mormanul de fiare, fata de 17 ani fiind cea care a sunat la 112 pentru a cere ajutorul. La faţa locului au fost trimise două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă, precum şi echipajul cu medic al SMURD, cele patru victime fiind preluate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe. Potrivit medicilor, toţi patru erau politraumatizaţi, şoferul fiind în stare mai gravă, acesta preentând şi un traumatism cranian.

Supus testului cu aparatul etilotest, acesta avea şi o concentraţie de 0.49 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Tânărul va fi cercetat pentru vătămare corporală din culpă, dar şi pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...