vineri, aprilie 19, 2024
AcasăLocal BTTentativă de omor în scara blocului

Tentativă de omor în scara blocului

O răfuială în scara blocului s-a terminat în arestul poliţiei pentru un tânăr în vârstă de 27 de ani, din municipiul Botoşani. Acuzat de tentativă de omor, Alin G. a fost arestat preventiv astăzi, în baza unei decizii a Tribunalului Botoşani.

Potrivit anchetatorilor, scandalul de la care a pornit totul s-a petrecut ieri seară într-un bloc din municipiul Botoşani când suspectul s-a luat la harţă cu un vecin. Fără să dea de bănuit despre intenţiile sale, tânărul a intrat în apartament şi s-a întors înarmat cu un cuţit, după care l-a înjunghiat pe vecin. Un martor ocular a  sunat imediat la 112, iar la faţa locului au intervenit mai multe patrule de poliţie, dar şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, care l-a transportat la spital pe cel rănit.

Ridicat pentru cercetări, agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar în urma anchetei iniţiate procurorii au stabilit că ar fi vorba de o tentativă de omor. „Victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean cu o plagă tăiată la gât, lungă  de circa 14 centimetri, şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, în prezent fiind în afara oricărui pericol, leziunea nefiind în profunzime”, a precizat Valeriu Chihaia, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...