joi, aprilie 18, 2024
AcasăLocal BTPreot Partenie Apostoaie - Viaţa este scumpă, viaţa este un dar

Preot Partenie Apostoaie – Viaţa este scumpă, viaţa este un dar

Prezenţi ieri la Marşul pentru Viaţă organizat în municipiul Botoşani, preotul Partenie Apostoaie şi medicul Ioana Alexandroaie, de la Maternitatea Botoşani, au transmis un mesaj de suflet botoşănenilor. „Viaţa este cel mai mare dar al lui Dumnezeu, viaţa şi copilul. Viaţa pentru că omul este chemat la veşnicie, a trăi, a iubi, a fi om printre oameni şi copilul care aduce bucurie în familie, stabilitate, echilibru, prosperitate. Într-o lume în care, în general, gândim economic, paradoxal, atunci când o familie este puternică, cu mulţi copii, este cea mai bogată familie. Suntem chemaţi să avem această frumoasă bucurie. De fapt, Dumnezeu ne cheamă la bucurii, la a avea o familie, la a avea stabilitate, la a fi bucuroşi. Cine refuză copilul, refuză bucuria şi întoarce spatele lui Dumnezeu. De aceea, Marşul pentru Viaţă este un moment în care trebuie să ne trezim toţi şi să avem grijă de copii şi să avem grijă de familie, să avem grijă de ceea ce lăsăm istoriei pentru că, până la urma urmei, suntem trecători, dar cei de după noi trebuie să ducă mai departe acest mesaj că viaţa este scumpă, viaţa este un dar pe care trebuie să îl promovăm şi să îl cultivăm”, a declarat preotul Partenie Apostoaie, parohul Bisericii „Vovidenia”.

Ioana Alexandroaie este medicul care colaborează cu preotul Partenie Apostoaie în derularea unor proiecte care vizează sprijinirea femeilor care aduc pe lume prunci. „Particip la Marşul pentru Viaţă în primul rând ca femeie, în calitate de fiinţă dătătoare de viaţă, învrednicită de Dumnezeu pe pământ a dărui mai departe la rândul meu acest miracol reprezentat de viaţă, ca om care îmi apăr viaţa şi îmi susţin dreptul fundamental la viaţă şi nu în ultimul rând, ca medic, care luptă în fiecare zi pentru apărarea vieţii de la concepţie până la moarte. Şi aduc mărturie în acest fel că nu există luptă mai frumoasă decât cea a unui copil nenăscut în burtica mamei pentru a ajunge la viaţă, cât şi a copilului născut care se agaţă cu o dorinţă nebună, aş putea spune, de a trăi, de pântecul mamei sale”, a precizat Ioana Alexandroaie.

dav
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
6 ° C
6.1 °
4.3 °
96 %
0.9kmh
100 %
joi
7 °
vin
11 °
sâm
16 °
Dum
13 °
lun
12 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...