sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAvocatul Poporului sesizat în cazul agresiunii de la Şcoala Baranca

Avocatul Poporului sesizat în cazul agresiunii de la Şcoala Baranca

Organizaţia Salvaţi Copiii a sesizat instituţia Avocatul Poporului în cazul agresiunii elevului de la Şcoala Baranca.

Reprezentanţii asociaţiei vorbesc despre un abuz fizic şi emoţional şi cer autorităţilor să verifice dacă minorul este protejat cu adevărat, dar şi să monitorizeze derularea anchetei penale. “Avocatul Poporului are obligația legală de a verifica dacă s-au îndeplinit toate procedurile efectuate la acea școală. Poate cere anumite probe și împreună cu specialiștii de care dispun să analizeze în ce măsură a fost sancționat autorul și în ce măsură a fost protejat copilul și reintegrat în școală. Orice cadru didactic este obligat să anunțe de îndată poliția dacă are suspicini de un abuz asupra copilului. La fel, părinții trebuie să apeleze la autorități dacă au fost declarații din partea copiilor lor cu privire la abuzuri suferite în școală”, a precizat George Roman, director de programe în cadrul Salvați copiii.

Comunicatul Salvaţi Copiii afirmă că internarea în spital a copilului indică gravitatea faptelor şi necesitatea tratării cu seriozitate a acestui caz pornind de la “principiul interesului superior al copilului care prevalează în faţa altor considerente de ordin juridic sau administrativ”.

Potrivit studiilor realizate de Salvați Copiii cu privire la abuzul și neglijarea copilului, în mediul urban, 7% dintre elevi sunt agresaţi fizic de educatorii şi profesorii lor, iar în mediul rural, mai grav, 14%.

La sfârşitul săptămânii trecute, un elev în vârstă de 11 ani a fost internat la spital după ce ar fi fost tras de ureche şi lovit de profesorul de religie pentru că ar fi refuzat să facă semnul crucii. Băiatul de 11 ani a ajuns acasă, cu urechea plină de sânge, iar mama acestuia a chemat ambulanţa, care l-a transportat la Botoşani. Copilul a fost internat cu mai multe contuzii şi fracturi la nivelul oaselor interne ale urechii, precum şi comoţie cerebrală.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
1.7 ° C
4.6 °
1 °
93 %
0.6kmh
10 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...