vineri, martie 29, 2024
AcasăLocal BTBloc de locuinţe pentru medici făcut de CJ

Bloc de locuinţe pentru medici făcut de CJ

Consiliul Județean (CJ) Botoșani va demara săptămâna viitoare construcția de „locuințe pentru tinerii specialiști în sănătate” prin Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL). Este vorba de un bloc de locuinţe de 20 apartamente ce va fi ridicat pe Strada Ştefan cel Mare, nr 39. Costul investiţiei este de aproximativ trei milioane de euro fără TVA şi va fi finanţat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin intermediul ANL. Lucrările ce privesc utilităţile şi dotările tehnico-edilitare (n.r. – apă, canalizare, electrice, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale, spaţii verzi, împrejmuire), se vor realiza de CJ, iar valoarea lor estimată este de 825.000 lei, fără TVA.

Locuinţele, cinci apartamente cu o cameră şi 15 cu două camere vor trebui să fie gata până la finalul verii viitoare, după care vor fi închiriate tinerelor cadre medicale.

Predarea amplasamentului pe care vor fi ridicate locuinţele către constructori va avea loc marţi, la ora 10:00, moment din care se va putea demara organizare de şantier şi a lucrărilor de construcţie.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...