spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăLocal BTCursă în damful alcoolului terminată cu roţile în sus

Cursă în damful alcoolului terminată cu roţile în sus

Un tânăr în vârstă de 21 de ani din municipiul Dorohoi, care a urcat băut la volan, a făcut prăpăd pe bulevardul Victoriei. Întâmplarea s-a petrecut ieri, când tânărul, care conducea un autoturism, gonea fără să ţină cont de starea carosabilului. La un moment dat, dorohoianul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar autoturismul s-a izbit într-un scuar, a ricoşat într-un indicator rutier, după care s-a răsturnat, oprindu-se în alte două maşini parcate regulamentar. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale, fără victime omeneşti.

Ajunşi la locul accidentului, poliţiştii l-au verificat pe şofer cu etilotestul, rezultatul indicând o îmbibaţie de 0,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cum tânărul nu avea documentele la el, iar inspecţia tehnică periodică a autorueismului era expirată din luna februarie, poliţiştii l-au amendat pe „cascador” cu 1.305 lei. Totodată, i-au reţinut certificatul şi plăcuţele de înmatriculare ale maşinii, iar ca măsură complementară au dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, dorohoianul fiind „tras pe dreapta” pentru următoarele trei luni.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
9.4 °
95 %
3.1kmh
100 %
mie
19 °
joi
18 °
vin
14 °
sâm
18 °
Dum
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...