spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăLocal BTUnul dintre şoferii ucigaşi de la Darabani a fost încarcerat

Unul dintre şoferii ucigaşi de la Darabani a fost încarcerat

Unul dintre şoferii implicaţi în tragicul accident rutier produs pe 30 aprilie 2016 în Darabani şi soldat cu decesul Andei Dănăilă, în vârstă de 22 de ani, a ajuns în puşcărie. Este vorba de Emil Bujor, care a fost ridicat deja de poliţiştii din Darabani în baza mandatului de executare a mandatului emis ieri de Tribunalul Botoşani. Celălalt şofer, Florin Stănescu, care figura cu reşedinţa în municipiul Cluj Napoca (jud. Cluj), urma să fie căutat şi el la domiciliu de poliţişti.

Cei doi au fost condamnaţi ieri definitiv de Curtea de Apel Suceava la câte opt ani, şapte luni şi 10 zile de închisoare cu executare pentru omor, tentativă la omor calificat, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.

Tragedia a avut loc pe 30 aprilie 2016, în jurul orei 17.50, când, după ce au băut, Florin Stănescu şi Emil Bujor au decis să efectueze o întrecere cu maşini pe principala arteră de circulaţie din oraşul Darabani, intens circulată având în vedere că era seara de Înviere. În timp ce goneau cu aproape 150 de kilometri pe oră, autoturismele rulând paralel, cei doi nu au mai observat din timp că din sensul opus venea un VW Golf condus regulamentar de Anda Dănăilă, iar pe celălalt sens se afla un atelaj hipo, condus de Florentin Hriţcu. În întrecerea lor nebună, cei doi s-au acroşat reciproc lateral, după care autoturismul lui Florin Stănescu, care se afla pe contrasens, s-a izbit violent în VW Golf condus de Anda Dănăilă, iar autoturismul lui Emil Bujor a izbit din spate atelajul hipo. În urma accidentului, a rezultat decesul tinerei Anda Dănăilă, iar fratele ei, Şerban Giovani Dănăilă a fost rănit grav, necesitând 70-80 zile îngrijiri medicale pentru vindecare. De asemenea, au suferit leziuni şi persoanele care se aflau în atelajul hipo. Astfel, Gheorghe Cliveţ a avut nevoie de 100-120 zile îngrijiri medicale, Constantin Prodan de 11-12 zile îngrijiri medicale şi Florentin Hriţcu 14-15 zile îngrijiri medicale.În urma recoltării a câte două probe biologice de sânge de la cei doi şoferi a reieşit că Florin Stănescu prezenta o alcoolemie de 1,50 g‰, respectiv 1,35 g‰, iar Emil Bujor prezenta o alcoolemie de 1,10 g‰, respectiv 0,90 g‰. Ancheta ce a urmat avea sp scoată la iveală întrecerea neautorizată. Din acest motiv, în loc să fie acuzaţi de ucidere din culpă, ei au fost puşi sub urmărire penală pentru omor, anchetatorii considerând că cei doi au acţionat conştient. Arestaţi la câteva zile de la tragedie, ei au fost trimişi în judecată şi condamnaţi definitiv la închisoare cu executare.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...