sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăLocal BTAccident grav la Vlădeni

Accident grav la Vlădeni

Accident grav, duminică după-amiază, cu două persoane rănite. Un bărbat de 53 de ani, fost militar de carieră, se deplasa cu autoturismul marca Ford pe un drum comunal, dinspre Vlădeni spre Mândrești. La un moment dat, înainte de intrarea în Mândrești, pe fondul vitezei, şoferul a pierdut controlul asupra volanului, maşina intrând în derapaj, după care a lovit un mal de pământ și s-a răsturnat în afara drumului, pe un câmp.

În urma accidentului, șoferul, dar și un pasager care se afla pe scaunul din dreapta au fost răniți. La faţa locului au ajuns două ambulanţe cu medic, care le-au acordat primul ajutor celor doi răniţi. “Unul din pacienţi, pasagerul, a fost tratat la faţa locului, refuzând ulterior transportul la spital. Cel de-al doilea rănit, şoferul, a fost preluat de echipajul SMURD, prezentând o plagă scalpată şi un traumatism cranian acut. Era conştient”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.

La faţa locului au ajuns mai multe echipaje de poliţie, care au început imediat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...