spot_img
marți, aprilie 23, 2024
AcasăLocal BTIstorii din Botoşani -  Catastiful târgului Botoşani

Istorii din Botoşani –  Catastiful târgului Botoşani

Cum putea să arate primul dintre catastifele pe care le-a avut târgul Botoşanilor? Fără îndoială că, asemenea peceţii vechi a târgului, aspectul său era mai îngrijit decât cel al catastifelor ce îi vor urma. Descriind „Catastihul breslei blănarilor” din Botoşani, Iorga arată că acesta era „un registru lungăreţ legat în piele”, care începe cu privilegiul de întemeiere a breslei dat de mitropolitul de atunci. La fel trebuie să fi fost şi cu primul „catastih” al târgului Botoşani. Primul act, care credem că era chiar cel original, cel cu care începea „catastihul”, era privilegiul de întemeiere a târgului pe care, cum am afirmat deja, credem să îl fi dat Alexandru cel Bun. Puteau urma alte însemnări care statuau organizarea vieţii municipale, cu numele şoltuzilor şi pârgarilor, apoi primele acte de autoritate ale acestora, doar consemnate, dar întărite de pecetea pe care tot ei şi cu restul obştii şi-o aleseseră.

„Catastihul” şi obiceiul trecerii la „catastih” sunt menţionate doar până la jumătatea secolului al XVII-lea, atâta timp cât cârmuirea oraşelor a beneficiat de o oarecare autonomie. Ulterior, ingerinţele tot mai numeroase ale dregătorilor domneşti, în primul rând ale vornicului de târg, apoi de ţinut, au dus la decăderea autorităţii şi prerogativelor şoltuzului şi ale pârgarilor, precum şi la abandonarea treptată a unor practici vechi, precum cea a ţinerii unui „catastih” al târgului. Se adaugă şi ritmul mult mai alert al tranzacţiilor din târg, al întâmplărilor şi realităţilor care s-ar fi cerut menţionate în respectivul catastif, dar numărul lor foarte mare şi volumul de informaţie determină o renunţare treptată la acest obicei.

Se întocmesc, în schimb, catagrafii, „catastihe” de breaslă, inventare de patrimoniu particular, condici de documente şi perilipsis-uri ale unor biserici, unele dintre ele transcriind, poate, menţiuni mai vechi din vreun catastif păstrat până la vremea respectivă. Folosindu-le, în egală măsură cu spirit critic şi simţ istoric, se pot reconstitui, ca într-un puzzle, imagini, oameni, fapte şi întâmplări din epocile revolute ale Botoşanilor. Ele însele pot întregi, în final, „catastihul târgului”.

 

Prof. dr. Daniel BOTEZATU

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
8.9 ° C
8.9 °
6.6 °
89 %
1.6kmh
53 %
mar
14 °
mie
20 °
joi
13 °
vin
16 °
sâm
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Asta înseamnă să te pregătești bine pentru programul rabla.

EDITORIAL

Ați auzit ce isprăvi a mai comis Marcelașul cel Viteaz în ultimele zile? Ar cam trebui. Nu de alta, dar românilor le place să...

EPIGRAMA ZILEI

Un termen interesant: Poate fi mașină nouă, Numele unui savant Sau ...  instrument de spart ouă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...