spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăLocal BTDouă cărţi scrise de Scarlat Callimachi, lansate la Muzeul Judeţean (video)

Două cărţi scrise de Scarlat Callimachi, lansate la Muzeul Judeţean (video)

Muzeul Judeţean a găzduit astăzi lansarea cărţilor „Din zori spre asfinţit. Amintiri” şi „Poezii”, de Scarlat Callimachi, ziarist, scriitor şi poet avangardist. Botoşănenii iubitori de cultură au avut şansa istorică de a fi alături de două reprezentante ale familiei Callimachi. Alexandrina Rodica Callimachi şi Raluca Maria Callimachi (nora, respectiv nepoata autorului) au stat alături de Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu” şi istoricul Gheorghe Median, cei care au prezentat cărţile.

„Este o întâlnire cu una dintre familiile care fac multă glorie acestor pământuri, în sensul că de familia Callimachi se leagă istoria a patru domnitori ai Moldovei şi a unui mitropolit al Moldovei, dar şi câteva momente mari din istoria relativ apropiată, adică Marea Unire s-a înfăptuit şi prin contribuţia substanţială a unor membri ai  familiei Callimachi”, a spus, în debutul manifestării, Traian Apetrei.

Oficialul a vorbit despre cel care, provenind dintr-o familie importantă, a fost atras de comunism. „La mijloc nu erau decât căutările unor tineri care, şcoliţi la Paris, erau în contact cu ideile social democrate şi în general cu ideile de etică şi de justiţie socială. Trebuie să vedem în aceşti intelectuali ai vremurilor de atunci oameni care caută justiţia socială în atmosfera unei Românii extrem de polarizată. Aceşti tineri veneau să gândească asupra unei alte structuri sociale”, a afirmat Traian Apetrei,  adăugând că i se pare nedrept „să judecăm ceea ce se petrecea în istorie în acele momente după datele pe care le avem acum”. Totodată, Traian Apetrei a arătat că Scarlat Callimachi a fost un intelectual folositor ţării româneşti, care face parte din rândul personalităţilor care au vinovăţia de a fi crezut într-o Românie aşezată echitabil din punct de vedere social, într-o Românie care să asigure condiţii rezonabile tuturor.

Referindu-se la cartea de poezii, Traian Apetrei a apreciat că aceasta face trimitere la scurgerea implacabilă a timpului, autorul fiind „un fel de Bacovia al vremurilor mai dincoace, cu o privire fermecată asupra zădărniciei lucrurilor”.

Istoricul Gheorghe Median a prezentat pe scurt coordonatele vieţii lui Scarlat Callimachi, intelectual care a crezut că singura şansă a omenirii este un regim care să aibă trei obiective „libertate, pâine şi pace”.

„Este un moment cu totul special, pentru că de puţine ori ni se întâmplă să avem printre noi oameni de talia celor care sunt astăzi aici, mă refer la doamnele Callimachi. Prilejul întâlnirii de astăzi este prezentarea a două cărţi scrise de Scarlat Callimachi, cel pe care contemporanii l-au numit Prinţul roşu pentru originea sa nobilă şi pentru atitudinea sa de stânga, două cărţi pe care familia a considerat că trebuie să le publice. Despre Scarlat Callimachi s-a vorbit, cred, prea puţin. Cert este că el a fost o personalitate extraordinară, un om care a marcat epoca sa, un om care a trecut cu demnitate prin viaţă, care şi-a asumat riscuri, care a luat asupră-i lucruri pe care le-a dus până la capăt şi care nu şi-a făcut nici un fel de duşmani pentru că a fost drept ca o lumânare”, a spus Gheorghe Median.

Potrivit istoricului, cartea „Din zori până în asfinţit” este  valorificarea unui manuscris scris prin anul 1964, ce include secvenţe din viaţa din lui Scarlat Callimachi, din copilărie, tinereţe şi până spre anii bătrâneţtii. „A înţeles cred că în ultimii ani că este utopic să crezi că poate fi o lume în care să existe egalitate, în care toată lumea să trăiască bine… Spiritele înalte trebuie să existe, gândirea trebuie să ducă mai departe societatea, iar Scarlat Callimachi a fost un vector al noului, un vector al curajului şi al gândirii pozitive”, a declarat Gheorghe Median.

Autorul cărţii este şi un extraordinar portretist zugrăvind personalităţi cunoscute ale timpului, oameni care i-au fost aproape, cu care a colaborat. „Această carte este o lectură extraordinară pentru că ea dă răspuns la toate întrebările pe care până acum lumea şi le-a pus în legătură cu Scarlat Callimachi pentru că veţi regăsi în ea pagini despre Botoşani. Se simte că a iubit Botoşanii şi că era aproape de Stânceşti, unde, atunci când făcea armata aici, a mers şi cu colegii la mătuşa lui, un oraş care i-a marcat existenţa şi despre care întotdeauna au rămas urme în biografia sa”, a concluzionat Gheorghe Median.

Volumul de poezii include poezii din două manuscrise regăsite după zeci de ani în arhiva unui prieten al autorului, unde fuseseră adăpostite.

Amintirile lui Scarlat Callimachi sunt o mărturie vie a atmosferei de dinaintea şi din timpul marilor evenimente ale secolului XX. Manuscrisul amintirilor a fost adăpostit de autor în arhiva unui prieten şi regăsit, întâmplător, după 50 de ani.

bty

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...